Antena LIVE

Curs valutar

Cum se circulă cu taxiul în București: tarifele cresc, obiceiurile rămân aceleași

Tarifele mai mari nu vin la pachet cu serviciile mai bune în cazul taximetriştilor bucureşteni. Tariful a crescut, la multe dintre firme, la aproape doi lei. Dar vechile metehne nu au dispărut. Indiferent de scumpiri, negocierea rămâne sufletul comerţului.

De la 21.10.2018, 23:01
WhatsApp
Vezi și:

Tarifele mai mari nu vin la pachet cu serviciile mai bune în cazul taximetriştilor bucureşteni. Tariful a crescut, la multe dintre firme, la aproape doi lei. Dar vechile metehne nu au dispărut. Indiferent de scumpiri, negocierea rămâne sufletul comerţului. Chiar şi duminică, zi când comenzile nu au curs pe bandă rulantă, şoferii au refuzat comenzi şi au negociat cursa. Chiar şi la Gara de nord, unde tariful practicat este de 3.5 lei, aparatul de taxare s-a defectat brusc. Şi nu e de mirare. Mult trâmbiţatul regulament unic al taximetriştilor din Bucureşti nu a fost însă finalizat.

Negocierea cu clientul rămâne sfântă pentru taximetrişti, chiar daca tarifele au crescut deja la unele dintre firme la un leu şi 99 de bani pe kilometru. Iar patronii se pregătesc de noi majorări.

Şoferii pot fi amendaţi cu până la 500 de lei dacă refuză un client. Sancţiunea nu sperie pe nimeni.

La Gara de Nord, taximetriştii cer 3.5 lei pe kilometru, tariful maxim permis de lege. Civilizaţia nu vine însă la pachet. Doar negocierea este mai dură. Şoferii merg la mica înţelegere, dar în avantajul lor.

Curajul şoferilor dispare brusc când li se cer explicaţii pentru practicile interzise.

Codul de conduită îi mai obligă pe taximetrişti să păstreze maşinile curate, să oprească muzica dacă o cere clientul şi să poarte o ţinută decentă. Nici folosirea telefonului la volan nu este permisă.

Reprezentanţii taximetriştilor din Bucureşti spun că majorarea tarifului este necesară. Carburantul s-a scumpit, salarille au crescut, iar costul pentru întreţinerea maşinii este mai mare.

În alte regiuni din ţară, costul pentru un kilometru este mai mare 2,5 lei. Se întâmplă, de exemplu, la Timişoara şi Constanţa.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observatorweekend19 calatorie taxi firme tarife scumpiri
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024