Antena LIVE

Curs valutar

Video

Curg sute de reclamații la ANPC privind creditele la bănci. Soluția prin care se pot reduce cu mii de euro dobânzile

Au început să curgă reclamaţiile, după ce Protecţia Consumatorilor a lansat o adresă de e-mail pentru clienţii băncilor. În doar trei zile s-au strâns, deja, câteva sute de mesaje. Majoritatea celor care s-au împrumutat reclamă dobânzi prea mari şi credite împovărătoare. Bancherii spun însă, la unison, că legea este respectată în toate cazurile, lucru care poate fi dovedit şi în instanţă. 

De la 31.05.2023, 21:06
WhatsApp
Vezi și:

Războiul dintre Protecţia Consumatorilor şi bănci continuă, mai ales că mulţi români s-au plâns de nivelul dobânzilor. 

Horia Constantinescu, președinte ANPC: Cine stabileşte Roborul? Văd că sunt şi alţii care au demarat investigaţii, înţeleg că şi Banca Naţională a atras atenţia asupra acestui subiect. Probabil, iată, dacă suntem în trei înseamnă că dacă mai mulţi îţi spun că eşti beat trebuie să te duci să te culci, spune înţelepciunea populară românească. 

După amenzile date în cazul a 19 bănci comerciale, Autoritatea a lansat şi un email unde consumatorii pot scrie dacă au rate exagerate şi dacă au primit oferte înşelătoare. Plângerile trebuie însă justificate prin documente. Până acum şeful ANPC spune că a primit sute de sesizări. 

Horia Constantinescu, președinte ANPC: Ne transmit care este, de fapt, situaţia lor astăzi. Care era venitul la momentul acordării, parte din venituri au rămas neschimbate, în schimb evoluţia ratelor a depăşit cu mult gradul de îndatorare. Mi-ar plăcea să lecturăm împreună cu reprezentanţii acestei industrii financiare multe dintre mailurile pe care noi le citim. Să le explicăm că ei nu sunt decât o cifră statistică. 

Pe acelaşi subiect

Analiştii financiari au răspuns imediat la acuzațiile ANPC

Andreea Nica, analist financiar: Când vii cu un mesaj alarmant că oamenii sunt înşelaţi şi stiind că oamenii au alfabetizare financiară scăzută nu faci altceva decât să creşti nesiguranţa, neîncrederea. Dacă ANPC crede că putem să avem o societate dezvoltată fără un sistem financiar care să beneficieze de încrederea consumatorilor aş zice că este într-o paradigmă greşită. 

ANPC spune, însă, că autoritatea nu ţine cont de cifre, ci de oameni. 

Horia Constantinescu, președinte ANPC: Alta e să te împingă ANPC-ul la prudenţă şi alta e să te împingă de la balconul propriei tale case banca. Câţiva consumatori, 10-15 mii vătămaţi par insignifianţi pentru sistemul bancar. Noi nu vorbim de bani aici, noi vorbim de vieţi. 

Comunitatea bancară a reacţionat după amendarea celor 8 entităţi financiare de către ANPC, pentru practici înşelătoare. A declarat că analizează toate pârghiile legale pentru tragerea la răspundere a celor responsabili pentru prejudiciile grave de imagine aduse.

Greta Neagu, reporter Observator: Pentru a elimina orice controversă, Banca Naţională a transmis faptul că nu poate lămuri acest subiect întrucât nu are atribuţii privind protecţia consumatorilor. În ceea ce priveşte disputele dintre băncile comerciale şi ANPC, BNR a transmis că acestea vor fi tranşate în instanţă. 

Cei care vor să se protejeze de costurile suplimentare ale unui credit au o soluţie

Adrian Asoltanie, consultant financiar: Plăţile anticipate, cu reducerea perioadei, atenţie - în prima zi după scadenţă - e metoda cea mai eficientă să îţi reduci mii sau zeci de mii de euro din dobândă. 

Protecţia Consumatorilor strânge, în continuare plângeri din partea datornicilor băncilor. După ce le va analiza va decide dacă şi în ce mod va aplica noi măsuri. 

Greta Neagu
anpc banci credite rate dobanzi protectia consumatorului
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024