Curs BNR 12 iunie 2023. Leul românesc, victorie importantă în faţa francului elveţian
Reprezentanţii Băncii Naţionale a României au dat publicităţii cursul valutar pentru luni, 12 iunie 2023, iar cifrele afişate arată că leul românesc a început foarte bine săptămâna, mai ales în raport cu francul elveţian.
De Redactia Observator la 12.06.2023, 13:25- Leul românesc şi-a îmbunătăţit situaţia în raport cu francul elveţian.
Concret, leul românesc a câştigat aproape doi bani faţă de francul elveţian, care a ajuns să fie cotat la mai puţin de 5,1 lei. Victoria de luni permite leului românesc să recupereze din terenul pierdut vineri în faţa francului elveţian, care ajunsese să fie evaluat la aproape 5,11 lei.
Pe de altă parte, leul românesc a continuat să piardă teren în raport cu lira sterlină, care a ajuns să fie evaluată la aproape 5,79 lei, după ce joi, 8 iunie, abia trecea de 5,75 lei.
Leul românesc şi-a îmbunătăţit situaţia în raport cu dolarul american, care a coborât sub 4,6 lei, dar a pierdut teren în raport cu moneda unică euro, evaluată luni, la 4,9568 lei.
Preţul pentru un gram de aur este în scădere, dar este vorba despre o scădere nesemnificativă. Gramul de aur a ajuns să fie evaluat la 290,48 lei, cu doar 12 bani mai puţin de preţul afişat vineri, 9 iunie.