Curs BNR 23 iunie 2023. Final de săptămână de coşmar pentru leul românesc
Reprezentanţii Băncii Naţionale a României au dat publicităţii cursul valutar pentru vineri, 23 iunie 2023, iar cifrele afişate arată că leul românesc are parte de un sfârşit de săptămână de coşmar.
De Redactia Observator la 23.06.2023, 13:13- Leul românesc a pierdut teren masiv în raport cu principalele monede străine.
Concret, leul românesc a pierdut teren masiv în raport cu francul elveţian, lira sterlină şi, mai ales, cu dolarul american. Leul românesc a pierdut aproape trei bani în raport cu francul elveţian, circa trei bani şi jumătate în raport cu lira sterlină şi chiar peste cinci bani în raport cu dolarul american.
Asta înseamnă că francul elveţian este evaluat vineri, 23 iunie 2023, la peste 5,07 lei, lira sterlină a depăşit pragul de 5,8 lei, iar dolarul american a depăşit pragul de 4,56 lei.
Pe de altă parte, leul românesc a câştigat teren în raport cu moneda unică euro, aceasta coborând sub pragul de 4,96 lei, după ce s-a situat trei zile la rând peste această valoare.
Şi preţul pentru un gram de aur este în creştere. Avem chiar o creştere cu aproape doi lei, ceea ce înseamnă că gramul de aur este evaluat vineri, 23 iunie 2023, la 281,6 lei.