Curs BNR 6 noiembrie 2023. Leul românesc câştigă aproape 5 bani în raport cu dolarul american şi pierde peste 3 bani în raport cu lira sterlină
Reprezentanţii Băncii Naţionale a României au dat publicităţii cursul valutar pentru luni, 6 noiembrie 2023, iar cifrele afişate arată o evoluţie inconstantă a leului românesc.
De Redactia Observator la 07.11.2023, 12:34- Leul românesc a câştigat teren masiv în raport cu dolarul american.
Spunem asta pentru că, peste weekend, leul românesc a câştigat aproape cinci bani în raport cu dolarul american, dar a pierdut peste trei bani în raport cu lira sterlină.
În aceste condiţii, dolarul american a ajuns să fie cotat la 4,6224 lei, cel mai scăzut nivel din ultimele două luni, în timp ce lira sterlină a ajuns să fie cotată la 5,7391 lei, cel mai ridicat nivel din 13 octombrie şi până în prezent.
Leul românesc a câştigat teren în raport cu moneda unică euro, care a coborât sub pragul de 4,97 lei, dar şi în raport cu francul elveţian, care a coborât sub pragul de 5,16 lei.
De asemenea, preţul pentru un gram de aur a scăzut cu 3,12 lei, astfel că gramul de aur a ajuns să fie cotat la 295,2551 lei.