Antena LIVE

Curs valutar

Video

De ce am ajuns să importăm legume din Olanda, țara cu cel mai mare consum de pesticide din UE

România produce cea mai curată mâncare din Uniunea Europeană, dar e insuficientă pentru a-şi hrăni populaţia. Astfel, Germania, Italia, Olanda, Belgia şi Austria ne ajută să acoperim necesarul de consum, cu un preţ uriaş: ele consumă până la de 17 ori mai multe pesticide pe hectar decât noi. 

De la 29.02.2024, 13:53
WhatsApp
Vezi și:

Datele arată că România nu produce suficiente legume cât să își hrănească populația și e nevoie evident să apelăm la import. În prezent, în țară noastră sunt 4000 de hectare de solarii și sere folosite pentru legume, în condițiile în care ar fi nevoie de cel puțin 20.000 de hectare, deci de 5 ori mai mult. Pentru asta e nevoie nu doar de agricultori ci şi de bani, pentru că ar presupune o investiție de cel puțin 1,5 miliarde de euro.

În lipsa acestora, în afara sezonului normal, importăm legume din Olanda, Italia sau Spania, dar și din Turcia și chiar Maroc. Și nu plătim doar cu buzunarul acest lucru, ci și cu sănătatea. Olanda, țară din care importăm frecvent legume și fruncte, are cel mai mare consum de pesticide la hectar din Uniunea Europeană, peste 10 kg.  E normal, spun specialiștii, având în vedere că suprafaţa de teren e mai mică, și trebuie exploatată la maximum, uneori chiar mai mult decât poate.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

legume import uniunea europeana mancare
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024