Antena LIVE

Curs valutar

Declaraţia unică 2022. Schimbare importantă în acest an: cine sunt românii care trebuie să o depună

Declaraţia unică va trebui depusă, pe 25 mai, atât de persoanele fizice care au realizat, individual sau într-o formă de asociere, venituri sau pierderi în România sau în străinătate, cât şi de noi categorii, respectiv pensionari, persoane fizice care au primit indemnizaţii de ajutor în pandemie, potrivit unei analize realizate de specialiştii EY România.

De la 29.04.2022, 17:33
WhatsApp
Declaraţia unică 2022. Schimbare importanta în acest an: cine sunt românii care trebuie să o depună

Totodată, Declaraţia Unică va trebui depusă şi de către persoanele fizice care realizează venituri din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţe proprietate personală, scrie Agerpres.

"De asemenea, de anul viitor, anticipăm alte două modificări. Astfel, persoanele fizice care obţin câştiguri din vânzarea de acţiuni nu vor mai depune Declaraţia Unică şi vor datora un impozit mai mic. În plus, pentru sumele decontate persoanelor fizice care găzduiesc refugiaţi ucraineni nu este prevăzută, până la acest moment, obligaţia de raportare prin Declaraţia Unică", se menţionează într-un material realizat de Claudia Sofianu, Partener, departamentul de Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România şi Corina Mîndoiu, Partener Asociat, departamentul de Impozit pe venit şi contribuţii sociale, EY România.

Conform sursei citate, puţin peste o lună a mai rămas până la împlinirea termenului de depunere a Declaraţiei 212 - Declaraţia Unică. "De reţinut că Declaraţia a fost modificată, la începutul anului, astfel încât să includă modificările fiscale apărute pe finalul anului 2020 sau în 2021", se menţionează în document.

Totodată, prin Ordinul ANAF a fost introdusă o nouă subsecţiune, ce va trebui completată de persoanele fizice ce realizează, în cursul anului de raportare, venituri impuse pe baza normelor de venit din închirierea în scop turistic a camerelor situate în locuinţele proprietate personală.

Pe acelaşi subiect

De asemenea, Declaraţia a fost modificată, astfel încât să cuprindă o subsecţiune distinctă: pentru declararea, în anumite situaţii, a contribuţiilor sociale datorate de către contribuabili, pentru veniturile reprezentând remuneraţii, indemnizaţii şi alte venituri similare, precum şi orice alte avantaje, în bani sau în natură, obţinute din străinătate.

Declaraţia Unică din 2022 va cuprinde, de asemenea, şi o secţiune distinctă pentru ca persoanele care au primit în timpul pandemiei indemnizaţii de sprijin pentru activitate întreruptă - cele acordate în perioada octombrie - decembrie 2021 în baza OUG 111/2021, să poată declara veniturile.

În plus, Declaraţia 212 va avea şi câmpurile necesare pentru definitivarea impozitului anual datorat cu plăţile anticipate reţinute la sursă - în cazul veniturilor realizate de către contribuabili, ca urmare a valorificării dreptului de creanţă dobândit în legătură cu măsurile pentru finalizarea procesului de restituire a imobilelor preluate abuziv în perioada regimului comunist (Legea 165/2013), precum şi câmpurile privind obligaţiile fiscale datorate de contribuabili potrivit OUG 111/2021.

Şi pensionarii trebuie să depună Declaraţia în anumite condiţii. Astfel, aceştia nu sunt scutiţi de depunerea declaraţiei unice şi plata dărilor fiscale pentru veniturile pe care le obţin, pe lângă pensie, din activităţi independente, din drepturi de proprietate intelectuală (cu excepţia celor pentru care impozitul se reţine la sursă), cedarea folosinţei bunurilor (chirii), din activităţi agricole, silvicultură şi piscicultură pentru care venitul net se stabileşte în sistem real, transferul titlurilor de valoare şi orice alte operaţiuni cu instrumente financiare sau venituri din alte surse pentru care există obligaţia depunerii acestei declaraţii.

Dacă au obţinut astfel de venituri anul trecut, pensionarii trebuie să depună Declaraţia Unică şi să plătească dările aferente până la 25 mai.

Potrivit Codului fiscal, impozitul datorat pentru veniturile enumerate mai sus este de 10%

Tot pensionarii mai datorează contribuţii la sănătate, dacă veniturile obţinute pe lângă pensie depăşesc într-un an 12 salarii minime brute. Pentru veniturile din proprietate intelectuală nu se datorează CASS.

Declaraţia se completează şi se depune şi de către persoanele fizice care nu realizează venituri, dar care optează pentru plata contribuţiei de asigurări sociale de sănătate.

Conform sursei citate, de anul viitor, persoanele fizice care obţin câştiguri din vânzarea de acţiuni vor datora un impozit mai mic şi nici nu vor mai trebui să depună Declaraţia Unică.

"Cele două măsuri sunt cuprinse într-o nouă iniţiativă legislativă care tocmai a trecut de Camera Deputaţilor şi merge la promulgare. Practic, acestea sunt concepute în aşa fel încât să stimuleze investiţiile individuale pe piaţa de capital. Astfel, persoanele fizice se vor bucura de scăderea impozitului datorat la stat pentru câştigurile obţinute din vânzarea titlurilor de valoare, atunci când tranzacţiile sunt făcute prin intermediari sau prin firme de administrare a investiţiilor/administratori de fonduri de investiţii alternative rezidente în România. Impozitul va fi de 1%, pentru titlurile deţinute de peste 365 de zile sau de 3%, pentru titlurile deţinute de mai puţin de 365 de zile, acesta fiind astăzi de 10%", se menţionează în material.

Cea de-a doua măsură se referă la transferul obligaţiilor fiscale de la persoana care investeşte la intermediar sau la firma de investiţii/fondul de investiţii. Cu alte cuvinte, persoanele fizice care investesc la bursă vor scăpa de grija declarării, prin Declaraţia Unică (formularul 212), şi a plăţii impozitului.

Prin stabilirea acestui regim fiscal simplificat, iniţiatorii urmăresc, practic, creşterea semnificativă a numărului de persoane fizice care investesc pe piaţa de capital. Ceea ce ar însemna, evident, şi sume mai mari colectate de stat din impozitul aferent câştigurilor.

"Mecanismul actual de calcul, declarare şi plată a taxelor din câştigurile de capital este greoi şi descurajează investitorii persoane fizice. Deşi suntem a doua cea mai mare ţară din regiune după Polonia, ca populaţie, România are între 15.000 şi 20.000 de investitori activi în mod direct pe bursă, faţă de 250.000, câţi are Polonia. (...) Deşi există multiple oportunităţi de diversificare a plasamentelor, majoritatea micilor deponenţi preferă confortul impozitării la sursă a depozitelor bancare în detrimentul investiţiilor directe sau indirecte în piaţa de capital şi din considerente de birocraţie fiscală", se arată în nota iniţiatorilor actului aflat în Camera Deputaţilor.

Un prim efect important pentru Ministerul Finanţelor şi Agenţia Naţională de Administrare Fiscală ar fi reducerea numărului de persoane obligate să completeze şi să depună Declaraţia Unică, ca urmare a reţinerii impozitului la sursă de către un număr de 18 societăţi de administrare a investiţiilor şi 23 de societăţi de servicii de investiţii financiare. "În acest context, interacţiunea Fiscului s-ar realiza doar cu un număr de 41 de societăţi comerciale, care astfel ar reţine la sursă şi ar plăti impozitul pe câştig în fiecare lună, spre deosebire de situaţia curentă, în care sunt implicaţi mii de contribuabili, fiecare cu declaraţii anuale proprii", se mai arată în nota iniţiatorilor proiectului.

În ceea ce le priveşte pe persoanele fizice care găzduiesc cetăţeni străini sau apatrizi aflaţi în situaţii deosebite, proveniţi din zona conflictului armat din Ucraina, acestea trebuie să ştie că, în principiu, sumele primite drept decont din partea statului pentru cheltuielile realizate ar trebui să fie neimpozabile. În opinia noastră, putem înţelege că, atâta timp cât sunt numite "cheltuieli" şi, mai mult, sunt decontate doar pe baza unor documente justificative, acestea nu ar trebui să fie asimilate unor venituri (de orice natură). Ar fi binevenită, însă, o confirmare din partea autorităţilor.

"În concluzie, vă recomandăm să nu lăsaţi pe ultima sută de metri depunerea Declaraţiei. Pentru că a rămas puţin timp până la data oficială de depunere, ar fi momentul să verificaţi sursele de venit şi să completaţi Declaraţia Unică, dar şi să faceţi plata", susţin specialiştii EY România.

EY are 312.250 de angajaţi în peste 700 de birouri în 150 de ţări şi venituri de aproximativ 40 miliarde de dolari în anul fiscal încheiat la 30 iunie 2021. Cei peste 800 de angajaţi din România şi Republica Moldova furnizează servicii integrate de audit, asistenţă fiscală, juridică, strategie şi tranzacţii, consultanţă către companii multinaţionale şi locale.

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

declaratia unica venituri documente
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024