Antena LIVE

Curs valutar

Importurile de cereale din Ucraina şi R. Moldova se vor face doar pe bază de licenţă în România. Exporturile de grâu ale UE scad

Importurile de cereale din Ucraina şi Republica Moldova vor fi permise doar fermierilor şi procesatorilor români şi vor fi posibile doar pe bază de licenţă, a anunţat miercuri ministrul Agriculturii, Florin Barbu.

De la 04.10.2023, 10:30
WhatsApp
Importurile de cereale din Ucraina şi R. Moldova se vor face doar pe bază de licenţă în România. Exporturile de grâu ale UE scad Profimedia

"Importurile de cereale din Ucraina şi Republica Moldova vor fi permise doar fermierilor şi procesatorilor români şi vor fi posibile doar pe bază de licenţă. Aşa cum am promis, protejăm producţia românească şi munca fermierilor români. Actul normativ este gata şi va fi aprobat de Guvernul României", a scris ministrul Agriculturii pe pagina sa de Facebook, potrivit Agerpres

Mecanismul de autorizare a operatorilor economici români pentru importul de grâu, porumb, seminţe de floarea soarelui şi rapiţă din Ucraina şi din Republica Moldova a fost publicat marţi în transparenţă decizională pe site-ul Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR).

Proiectul de act normativ prevede că pot fi autorizaţi pentru operaţiuni de import produse agricole din Ucraina sau Republica Moldova exclusiv operatorii economici români care desfăşoară activităţi în următoarele sectoare economice: fabricarea uleiurilor şi grăsimilor, fabricarea produselor de morărit, fabricarea preparatelor pentru hrana animalelor de fermă şi creşterea animalelor.

Potrivit MADR, produsele agricole care pot face obiectul importului, în condiţiile actului normativ supus dezbaterii publice sunt: grâu, porumb, seminţe de rapiţă sau de rapiţă sălbatică, chiar sfărâmate, şi seminţe de floarea-soarelui, chiar sfărâmate.

Pe acelaşi subiect

Procedura de autorizare presupune ca operatorul economic cu sediul şi punctul/punctele de lucru pe teritoriul României, care intenţionează să importe produse agricole origine Ucraina sau Republica Moldova, să solicite la Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale eliberarea autorizaţiei de import, pe baza prezentării unui document din care să reiasă necesitatea de completare stocuri, precum şi a altor acte necesare menţionate în proiect. MADR, pe baza raportului emis de o Comisie de autorizare, eliberează autorizaţia de import, după validarea de către autorităţile române a informaţiilor prezentate de operatorii care solicită autorizarea.

Potrivit proiectului, instituirea acestor măsuri de reglementare a importurilor de produse agricole din Ucraina sau Republica Moldova a fost necesară având în vedere faptul că războiul de agresiune din Ucraina a generat un impact major asupra operaţiunilor de transport maritim în porturile ucrainene de la Marea Neagră, de unde se efectuau aproximativ 90% din exporturile de cereale şi seminţe oleaginoase ale Ucrainei, context în care România a facilitat importul şi tranzitul la nivelul UE a 65% din produsele agricole de origine Ucraina.

Acestea, cumulat cu efectele indirecte, respectiv creşterea substanţială a preţurilor inputurilor, au dus în prezent la situaţia în care circa 45% dintre fermierii romani să fie în imposibilitatea de a-şi achita datoriile pentru inputuri şi rate scadente în septembrie, respectiv octombrie 2023, din cauza preţurilor foarte mici încasate pe produsele agricole (grâu, orz, rapiţă, floarea soarelui şi porumb), care nu au acoperit costurile de producţie foarte mari.

Miniştrii Agriculturii din Slovacia şi Ucraina au convenit, recent, să pună la punct un sistem de licenţe pentru tranzacţiile cu cereale, ceea ce va permite ridicarea embargoului privind importul a patru produse agricole ucrainene în Slovacia, după ce noul sistem de licenţe va fi funcţional.

Comisia Europeană a pus punct, în septembrie, interdicţiei introduse de cinci state membre UE din Europa de Est, printre care şi România, cu privire la importurile de cereale ucrainene, în schimbul unor angajamente ale Kievului că va lua măsuri pentru a controla afluxul de cereale spre ţările vecine. Însă, Polonia, Slovacia şi Ungaria au anunţat că vor păstra propriile lor restricţii cu privire la importurile de cereale ucrainene, în pofida deciziei Comisiei.

Exporturile de grâu ale UE scad iar importurile cresc

Ţările membre UE au exportat o cantitate de 7,39 milioane de tone de grâu moale, în perioada cuprinsă între 1 iulie (când a început sezonul 2023/24) şi 1 octombrie, în scădere cu 24% faţă de cele 9,77 milioane de tone exportate în perioada similară a anului trecut, arată datele publicate marţi seara de Comisia Europeană, transmite Reuters.

Conform acestor date, România este cel mai mare exportator de grâu moale din UE, cu o cantitate de 2,034 milioane de tone livrate peste hotare în perioada 1 iulie - 1 octombrie 2023, urmată de Polonia cu 1,45 milioane de tone şi Franţa cu 1,28 milioane de tone.

În aceeaşi perioadă, însă, importurile de grâu moale ale UE au explodat cu 52%, până la 2,005 milioane de tone. Din cantitatea totală, aproximativ 1,276 milioane de tone de grâu au fost importate din Ucraina, astfel că ponderea acestei ţări în importurile de grâu ale UE a ajuns la 63,7%, de la 44,5% în perioada similară a anului trecut, când UE a importat o cantitate de 586.000 de tone de grâu moale din Ucraina.

Cel mai mare importator de grâu moale din UE în perioada 1 iulie - 1 octombrie 2023 a fost Spania, cu 1,085 milioane de tone, urmată de Italia cu 232.000 de tone, Grecia cu 219.000 de tone şi România cu 120.000 de tone. Datele Comisiei Europene mai arată că exporturile de orz ale UE s-au cifrat la 1,89 milioane de tone în perioada 1 iulie - 1 octombrie 2023, în scădere cu 20% comparativ cu 2,37 milioane de tone în perioada similară a anului trecut, în timp ce importurile de orz au crescut cu 45% în ritm anual până la 679.000 de tone.

La porumb, exporturile UE au scăzut cu 19% în ritm anual, până la 297.000 de tone, în perioada 1 iulie - 1 octombrie 2023, însă importurile au scăzut şi mai mult, cu 43%, până la 4,22 milioane de tone, de la 7,39 milioane de tone în perioada similară a anului trecut. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

cereale ucrainene romania importuri grau republica moldova
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024