Ministrul Finanțelor calculează taxe pentru autostrăzi care nu au fost construite
Românii ar putea plăti taxe pentru fiecare autostradă. Ministrul Finanţelor a anunţat că se fac deja calcule şi vine cu o explicaţie. Am putea renunţa la roviniete, iar privaţii să administreze şosele de mare viteză. Pentru că "acolo unde privaţii sunt implicaţi, lucrurile merg mai bine", o spune chiar Eugen Teodorovici. Anunţul i-a înfuriat deja pe mulţi dintre şoferi.
De Redactia Observator la 12.09.2018, 21:10Românii ar putea plăti taxe pentru fiecare autostradă. Ministrul Finanţelor a anunţat că se fac deja calcule şi vine cu o explicaţie. Am putea renunţa la roviniete, iar privaţii să administreze şosele de mare viteză. Pentru că "acolo unde privaţii sunt implicaţi, lucrurile merg mai bine", o spune chiar Eugen Teodorovici. Anunţul i-a înfuriat deja pe mulţi dintre şoferi.
S-a circulat greu toată vara pe drumul spre mare, printre gropi şi denivelări. Într-o singură lună, dalele din beton de pe Autostrada Soarelui au sărit de cel puţin patru ori. Mai mulţi şoferi au fost la un pas de accident. Acum, ministrul Finanţelor spune că autostrăzile deja construite ar putea fi date în grijă unei firme private. Iar, pentru întreţinerea lor, şoferii să plătească o taxă.
România are în acest moment mai puţin de 750 de kilometri de autostradă. Printre cei mai puţini din Europa.
Taxa va fi stabilită de specialiştii din Ministerul Transporturilor. Există deja o echipă care face calcule, iar şoferii sunt scandalizaţi.
Dacă va fi aplicată, măsura ar aduce bani grei statului. Ultimul studiu arată că cei mai mulţi români pleacă în vacanţă cu maşina.
Spre Braşov avem deja o taxă stabilită, deși autostrada e încă pe hârtie. Va fi prima şosea de mare viteză construită în regim public-privat, va străbate staţiunile de pe Valea Prahovei şi ar trebui să fie gata peste cinci ani.
Fiecare maşină ar putea plăti 6,3 euro pe 100 de kilometri, iar camioanele vor fi taxate dublu.
Banii ar trebui să acopere investiţia de 1,36 miliarde de euro. Doar 25 la sută din costuri vor fi suportate de stat, iar 75 la sută de partenerul privat care va câştiga proiectul.