O companie chineză face o investiţie majoră în judeţul Hunedoara. 150 de noi locuri de muncă
Compania chineză UE Group a deschis, marţi, o fabrică de mobilă în municipiul Orăştie, noua investiţie generând, pentru început, circa 150 de locuri de muncă.
De Redactia Observator la 03.05.2023, 08:33Noua fabrică UEROM Furniture, parte a UE Group, reprezintă unul dintre cei mai relevanţi actori globali din domeniul producţiei de scaune, a precizat, într-un comunicat, Instituţia Prefectului Hunedoara, potrivit Agerpres.
La evenimentul organizat cu prilejul deschiderii fabricii a fost prezent şi prefectul judeţului Hunedoara, Călin Marian, care a apreciat noua investiţie, menţionând că investitorii au în plan să dezvolte producţia la o capacitate mult mai mare decât acum.
Investiţie chineză în Hunedoara
"Grupul UE, un jucător important pe piaţa mondială a fabricării de scaune, şi-a îndeplinit astăzi misiunea de a amplasa o fabrică în zona Balcanilor, în municipiul Orăştie, judeţul Hunedoara. Am luat parte la ceremonia de deschidere a noii fabrici în care, pentru început, aproximativ 150 de persoane din judeţul Hunedoara vor începe să muncească. În viitorul apropiat, viziunea este de a dezvolta producţia la o capacitate mult mai mare.
- Afacerea cu care doi tineri din Buzău au dat lovitura. Au investit un milion de euro, iar acum au o producţie uriaşă
- Investiţie de 120 milioane de euro la Iaşi, unde a fost inaugurată cea mai mare clădire de birouri din ţară....
- O vilă monument istoric din inima Capitalei a fost scoasă la vânzare. Preţul cerut pe "bijuteria" imobiliară
Prin deschiderea fabricii UEROM Furniture, judeţul nostru şi municipiul Orăştie devin o referinţă strategică pentru IKEA - liderul de piaţă care furnizează mobilă de calitate la preţuri avantajoase. Reprezentanţii IKEA au afirmat că în anii următori îşi doresc să maximizeze vânzările în România", a declarat Călin Marian, citat într-un comunicat al Instituţiei Prefectului.
Prefectul Călin Marian i-a felicitat pe reprezentanţii UEROM Furniture, precizând că este deschis să relaţioneze cu orice investitor din judeţul Hunedoara.