O fabrică emblematică din Sebeş, unde s-au făcut produse purtate de generaţii de români, se închide după un secol. Angajaţii vor fi trimişi în şomaj
Fabrica de şosete de la Sebeş, cea mai veche din judeţul Alba, înfiinţată în urmă cu aproape un secol de către un german, îşi va înceta activitatea, cei 99 de angajaţi urmând să fie trimişi în şomaj din 17 martie.
De Redactia Observator la 04.03.2025, 16:14Şeful Inspectoratului Teritorial de Muncă Alba, Calman Zolt, a declarat marţi că a fost depusă o notificare de concediere colectivă la Ciserom Sebeş, procedură care ar urma să se aplice în perioada 17 martie-15 decembrie. Este vorba despre 99 de angajaţi, a menţionat acesta.
După ce fabrica a fost cumpărată în urmă cu doi ani de către un om de afaceri din Sebeş, în decembrie anul trecut pachetul majoritar de acţiuni a fost preluat de către un sibian, scrie Agerpres.
În pofida adaptării la nevoile pieţei, cu produse ecologice, unele în premieră pentru ţara noastră, în 2023, fabrica de şosete de la Sebeş a avut pierderi de peste 1,8 milioane de lei, în 2022, un profit de peste 31.500 de lei, fiind pe pierdere şi în 2021, 2020 şi 2019.
99 de angajaţi vor intra în şomaj
Înfiinţată în urmă cu 98 de ani sub denumirea de "Uzinele Textile Româneşti", sub patronajul unui german, Gustav Bahner, fabrica şi-a schimbat denumirea în 1930, în "GBL". În 1944, a fost preluată de stat, pentru ca doi ani mai târziu să treacă, pentru o perioadă de opt ani, sub administrare sovietică, sub denumirea de "TEBA" (Textila Banat).
A redevenit întreprindere română de stat sub numele de "Fabrica de Ciorapi şi Tricotaje" Sebeş, pentru ca în 1990 să primească numele de "Ciserom". Avea atunci în jur de 3.000 de angajaţi. A fost privatizată în 1995, cu capital autohton integral. În cei 98 de ani de activitate, şosetele produse la Sebeş au ajuns în peste 20 de ţări.