Plafonul pensiei până la care se acordă medicamente compensate a crescut
Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS) anunţă, luni, creşterea plafonului pensiei până la care se acordă medicamente compensate cu 90%, de la 1.830 la 2.020 lei. Peste 2,3 milioane de persoane vor beneficia de această măsură, potrivit News.ro.
De Redactia Observator la 02.09.2024, 18:30”Prin Ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri de protecţie socială, aprobată astăzi de Guvern, plafonul de pensie pentru care se acordă medicamente compensate cu 90% din preţul de referinţă creşte începând cu luna septembrie de la 1.830 la 2.020 lei. Această majorare se efectuează avându-se în vedere că prin punerea în aplicare a reformei sistemului de pensii prevăzute de Legea nr. 360/2023, un număr semnificativ de pensionari beneficiază de creşteri ale cuantumului pensiei, în unele cazuri depăşindu-se vechiul plafon până la care se acordau medicamente compensate 90%”, a transmis, luni CNAS, într-un comunicat de presă.
Plafonul pensiei până la care se acordă medicamente compensate cu 90% creşte la 2.020 lei
Sursa citată a precizat că de programul de compensare cu 90% a medicamentelor de pe Sublista B vor putea beneficia peste 2,3 milioane de persoane cu pensii sub 2.020 lei.
”Tot ca şi până acum, în stabilirea dreptului la compensarea cu 90% a medicamentelor nu se iau în calcul eventualele alte venituri realizate de beneficiari, în afara celor din pensii şi din indemnizaţiile sociale pentru pensionari. Pentru transpunerea cât mai rapidă în practică a prevederilor actului normativ, CNAS a transmis caselor de asigurări de sănătate judeţene, a Municipiului Bucureşti şi CAS AOPSNAJ să informeze toţi furnizorii de servicii medicale cu care se află în relaţii contractuale cu privire la noul plafon de pensie până la care se aplică programul de compensare 90%, prin publicarea informaţiilor pe pagina web proprie şi transmiterea prin poşta electronică către fiecare furnizor”, a mai transmis instituţia citată.
- Noi măsuri pentru pensionari după recalcularea pensiilor. Ce pensie va avea de la 1 octombrie un pensionar care...
- Guvernul a mărit limita veniturilor pentru acordarea tichetelor sociale şi a medicamentelor compensate. Care este...
- Majorarea plafonului de impozitare a pensiilor, prima urgenţă a coaliţiei. Anunţul făcut de Marcel Ciolacu: data...
Preşedintele CNAS, Valeria Herdea, a transmis că decizia răspunde ”îngrijorării pensionarilor ale căror pensii majorate ar fi fost afectate de costul suplimentar al medicamentelor, întrucât se depăşea plafonul care le dădea dreptul la compensarea de 90%”.
”Vom continua să depunem toate eforturile pentru ca medicamentele şi serviciile medicale de care depind sănătatea şi viaţa asiguraţilor să fie cât mai accesibile pentru aceştia”, a declarat Valeria Herdea.
Premierul Marcel Ciolacu a anunţat, luni, la începutul şedinţei de Guvern, că Executivul adoptă o măsură complementară recalculării pensiilor, pentru a asigura echitate pensionarilor care primesc tichete sociale, medicamente compensate şi ajutoare pentru încălzire.
Astfel, limita de venituri în cazul tichetelor sociale pentru alimente creşte de la 2.000 la 2.210 lei. Ministerul Muncii a precizat, în urma adoptării documentului, că drepturile de protecţie socială se menţin pentru pensionarii care beneficiază de majorări ale cuantumurilor pensiilor.