Poștașii aduc pensiile mai devreme în ianuarie. Banii ajung la pensionari începând de joi dimineață
Poșta Română începe livrarea pensiilor de joi, 5 ianuarie, cu o zi mai devreme față de termenul anunțat inițial, anunță, miercuri, Compania Națională.
De Redactia Observator la 04.01.2023, 14:47În luna ianuarie a fiecărui an, ca urmare a începutului de an bugetar, Poșta Română primește cu o întârziere de câteva zile sumele de bani necesare achitării pensiilor din sistemul public (pensii de asigurări sociale de stat, agricultori, veterani de război, văduve și văduve de război, IOVR).
Banii ajung la pensionari începând de joi dimineață
Astfel, în luna ianuarie, față de lunile obișnuite, poștașii încep achitarea la domiciliu cu un decalaj de câteva zile. „Mă bucur să pot anunța că Poșta Română s-a mobilizat exemplar și a pus toate resursele necesare pentru ca mâine dimineață, la prima oră, poștașii noștri să fie pe teren și să distribuie pensiile cât mai repede. Asta fiindcă ne dorim ca pensionarii să nu resimtă această situație specială a unor întârzieri, cauzată de procedurile specifice începutului de an bugetar”, a declarat Valentin Ștefan, directorul general al Poștei Române.