Presupusul şef al traficanţilor de ţigări din Arad, prins drogat la volan. Conducea un Ferrari, care în urmă cu 3 ani a fost confiscat de DIICOT
Cosmin Mladin, presupusul şef al traficanţilor de tigări din Arad, a fost prins drogat la volan. Conducea prin oraş faimosul său bolid roşu, care în urmă cu 3 ani a fost confiscat de DIICOT într-un dosar de trafic de ţigări. Ulterior, maşina de câteva sute de mii de euro i-a fost restituită, iar acum poliţiştii l-au prins pe bărbat sub influenţa drogurilor la volanul aceluiaşi bolid.
De Iulia Pop la 27.04.2024, 14:43Cosmin Mladin, presupusul șef al traficanților de țigări din Arad a fost prins drogat cu cocaină, la volan. Conducea, în plină zi, prin oraș faimosul Ferrari roșu, pe care procurorii de la DIICOT București l-au confiscat, cu trei ani în urmă, după descinderile făcute în Arad, într-un dosar de trafic de țigări de contrabandă.
Atunci a fost arestat preventiv, apoi plasat în arest la domiciliu și apoi eliberat, fără vreo altă măsură luată împotriva să, deși, la acea vreme, anchetă fusese atent supravegheată de însuși șeful IGPR și se făcuseră 157 de percheziții. Inclusiv mașina de sute de mii de euro i-a fost restituită. La volanul acestui bolid a fost oprit de polițiștii biroului rutier Arad.
Mladin a refuzat să sufle în drugtest, așa că agenţii l-au dus la spital pentru a i se lua probe de sânge și urină. Rezultatul, venit în această după amiază, a confirmat faptul că presupusul lider al traficanților de țigări consumase cocaină. Acestuia i se va suspenda permisul auto până când instanța va da în dosar o sentința definitivă.