Antena LIVE

Curs valutar

Video

Prețuri mărite la rechizitele școlare. Cât costă să trimiți un copil la școală în 2024

A început numărătoarea inversă până la primul clopoţel din noul an şcolar. Cei care nu au vrut să prindă aglomeraţie sau preţuri mărite la rechizite s-au organizat din timp, iar acum în weekend se relaxează şi se pregătesc sufleteşte de începerea noului an şcolar. Alţii, însă, care au fost plecaţi în vacanţe până acum, au luat la pas librăriile în căutarea de caiete, stilouri şi ghiozdane abia astăzi. 

De la 07.09.2024, 20:13

Cu lista făcută de acasă, cei mai mulţi părinţi şi copii au ajuns la cumpărărturi pentru noul an şcolar pe ultima sută de metri.

"În general baza. Stilou, caiet, bloc de desen. Asta caută fiecare părinte. După aceea li se mai cere pe parcurs", a spus Gabriela Tocariu, reprezentant librărie.

La şcolile private, în taxa de şcolarizare sunt incluse toate rechizitele necesare. Preţul plătit de părinţi este unul pe măsură. 

"Sunt părinți care își permit să dea 500, 100, 1500 de euro pentru un copil pe lună pentru un program complet", a declarat Adrian Negrescu, economist.

Pe acelaşi subiect

Potrivit specialiştilor, preţurile la rechizite sunt cu 20%-30% mai mari faţă de anul trecut

"Sunt preţuri foarte mari, care fac ca bagajul minim pentru un copil trimis la şcoală, să zicem la şcoala primară, să fie de peste 700-800 de lei în momentul de faţă", a precizat Adrian Negrescu, economist.

Elevii din clasele I-IV au nevoie, spre exemplu, de cel puțin 10-15 caiete, un ghiozdan, care poate costa între 50 și 400 de lei, și un penar, care, echipat, trece de 100 de lei. Iar bugetul crește cu câteva sute de lei dacă adăugăm hainele și alte preferinţe ale copilului.

"Benefic este să ne apucăm de luatul aceste rechizite înainte să înceapă școală cu un buget bine stabilit pe care îl comunicăm și copilului, astfel încât să înțeleagă cât e necesar", a explicat Gabriela Maalouf, specialist în parenting.

În căutarea ofertelor, mulți părinți au găsit variante mai accesibile în mediul online. Copiii din familii cu venituri reduse primesc tichete sociale în valoare de 500 de lei pentru haine și rechizite.

Cristina Tănasă
scoala copii rechizite elevi parinti
Întrebarea zilei
Aţi fost victima unei încercări de fraudare?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Amenzi usturătoare pentru șoferii care nu au aceste obiecte în mașină. Ce...
Fanatik.ro
Publicat 18.09.2024
Rușii sunt rugați să ajute și în pauzele de muncă la creșterea natalității
spotmedia.ro
Publicat 17.09.2024
Un oraș românesc seamănă izbitor cu Roma și Istanbul, fiind construit pe...
Gandul
Publicat 18.09.2024
Schimb de focuri în centrul Moscovei, lângă Kremlin. În atac sunt implicați...
Adevărul
Publicat 18.09.2024
Ispita Mădălina de la Insula Iubirii a ajuns pe mâinile medicului estetician...
A1
Publicat 16.09.2024
Horoscopul zilei de 19 septembrie 2024. Taurii trebuie să privească cu...
CaTine
Publicat 18.09.2024
Larisa Uță a răspuns la întrebarea: ”I-ai cerut 250.000 euro?” Ce avere...
spynews.ro
Publicat 18.09.2024
Logodnica titularului de la Rapid a venit din Australia în România şi a trăit...
GSP
Publicat 17.09.2024
Ce ingrediente folosesc unguroaicele atunci când pun varză la murat, pentru a fi...
Click.ro
Publicat 18.09.2024
Ultimele mesaje transmise de submersibilul Titan au fost dezvăluite. Ce s-a...
Useit
Publicat 18.09.2024
Opincile tradiționale, moda anului! Gemenele Suzana și Daciana Vlad îmbină...
Money.ro
Publicat 28.06.2024
Povestea gemenilor din Tg Jiu care au plecat de acasă și sunt de negăsit de...
Redacţia.ro
Publicat 18.09.2024
Ce arme țineau rușii în depozitul aruncat în aer de dronele ucrainene....
libertatea.ro
Publicat 18.09.2024
Lui Sean „Diddy” Combs i s-a refuzat eliberarea pe cauțiune. Câți bani era...
ZU
Publicat 18.09.2024
Pandișpan cu mere. Rețeta unui desert simplu și delicios
Hello taste
Publicat 18.09.2024
Experiențe la fel de intense ca nașterea. Ce alte dureri se aseamănă și sunt...
Deparinti
Publicat 18.09.2024
Haos pe calea ferată, din cauza inundațiilor. Anunțul făcut de CFR, după ce...
ziare.com
Publicat 18.09.2024
Confesiunile dure ale actorului Erkan Petekkaya. În copilărie a fost dus la...
Happy
Publicat 18.09.2024
Cum acționează probioticele naturale din mâncarea fermentată. Varza murată...
Medicool
Publicat 18.09.2024
Marian Iancu susţine că un club imită Rapidul: "Este o boală grea şi se ia,...
orangesport.ro
Publicat 17.09.2024