Antena LIVE

Curs valutar

Ratele românilor au crescut spectaculos într-un singur an. Cei cu Prima Casă plătesc cu sute de lei mai mult pe lună

Din toamna trecută şi până astăzi, ratele românilor au crescut spectaculos. Cei cu Prima Casă plătesc, în medie, cu sute de lei mai mult pe lună.

De la 07.10.2018, 14:06
WhatsApp
Vezi și:

Din toamna trecută şi până astăzi, ratele românilor au crescut spectaculos. Cei cu Prima Casă plătesc, în medie, cu sute de lei mai mult pe lună. Toate acestea, pentru că indicele ROBOR, în funcţie de care se calculează ratele în lei, a crescut de peste trei ori. Iar creşterile vor continua şi la anul, spun specialiştii. 

Din vara anului trecut şi până acum, indicele ROBOR a crescut de peste trei ori. Lucru pe care românii cu credite l-au resimţit din greu în buzunar. Anul trecut, în octombrie, un român cu un credit Prima Casă de 225.000 de lei plătea o rată lunară de 1.048 de lei. Anul acesta, cu creşterea ROBOR, plăteşte o rată de 1.230 de lei, cu aproape 200 de lei mai mult.  

Georgiana Popescu, consultant bancar: Probabil până la sfârşitul anului nu vor fi modificări majore, dar, pe termen lung, atâta timp cât nu se manifestă nicio criză în viitorul apropiat, e vorba de un echilibru al pieţei. Deci e posibil pe un an, doi să vedem o creştere constantă. 

Irina Chiţu, analist economic: Dacă vrem neapărat să ne facem un credit, este foarte important să comparăm ofertele din piaţă. Putem să avem un credit cu dobândă fixă de 5% sau de 20%. Deci să alegem varianta cea mai bună.

Cine vrea să aplice pentru Prima Casă, mai găseşte fonduri la bănci. Au mai rămas, în acest moment, aproximativ 400 de milioane de lei. Analiştii estimează că, la anul, puterea de cumpărare va scădea, ceea ce se va reflecta şi în preţuri. 

Bogdan Ivan, secretar general Asociaţia Dezvoltatorilor Imobiliari din România: În ceea ce priveşte locuinţele noi, nu credem că vom avea creşteri exagerate sau accelerate, ci va fi un fenomen de stagnare pe piaţa imobiliară. Pe de altă parte, în anii următori e normal ca preţurile locuinţelor să crească pentru că veniturile populaţiei vor creşte.

Cele mai scumpe apartamente se vând în Cluj-Napoca, unde preţul mediu pe metru pătrat este de 1.525 de euro. Urmează Capitala, cu 1.302 euro pe metrul pătrat şi Timişoara, cu 1.204 euro

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

social observatorweekend06 rate romani robor
Întrebarea zilei
Credeţi că un tânăr de până în 35 de ani îşi permite să cumpere o locuinţă?

Da

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și