Antena LIVE

Curs valutar

Revolut va inaugura prima sucursală locală din România. Când va fi deschisă

Revolut vrea să lanseze o sucursală în România în luna decembrie a acestui an, după ce anul trecut anunţa lansarea în primul trimestru din 2024, conform informaţiilor prezentate luni, în cadrul unei conferinţe, de reprezentanţii băncii.

De la 07.10.2024, 19:04
WhatsApp
Revolut va inugura prima sucursală locală din România. Când va fi deschisă Profimedia

Gabriela Simion, general manager sucursala Revolut România, a declarat că întârzierea nu a avut legătură cu probleme întâmpinate pe piaţa locală, relatează Agerpres.

"Din 2021 am început să oferim clienţilor români IBAN-uri locale în cadrul unui parteneriat cu o entitate bancară locală. Un an mai târziu, am iniţiat demersurile de reglementare pentru înfiinţarea unei sucursale locale în România, fiind înregistrată în registrul "Sucursale ale instituţiilor de

credit din alte state membre", la Banca Naţională a României", a precizat Gabriela Simion, General Manager Revolut Bank UAB Sucursala România.

Deschiderea sucursalei nu va însemna prezenţa fizică pe piaţa locală

Pe acelaşi subiect

De asemenea, Antoine Le Nel, chief growth & marketing officer, partener şi membru al Comitetului Executiv Revolut, a explicat că banca are intenţia de a deschide o sucursală în cadrul pieţelor în care operează.

El a precizat că deschiderea unei sucursale în România nu va însemna prezenţa fizică pe piaţa locală, cel puţin în viitorul apropiat. "Actuala structură a portofoliului nostru ne permite să avem un business solid şi profitabil, indiferent de contextul macro-economic. Avem atât produse specific bancare, cât şi produse de lifestyle, investiţii, criptomonede, toate în acelaşi loc, în aceeaşi aplicaţie. Şi asta ne permite ca, indiferent de nivelul dobânzii sau de evoluţia pieţei în general, să continuăm să creştem", a declarat Antoine Le Nel, Chief Growth and Marketing Officer.

Acesta a adăugat că, acum, modelul de business al Revolut, care este unul axat pe produse scalabile la nivel global, a trecut într-o nouă etapă - cea a consolidării operaţiunilor şi a localizării produselor, pe măsură că baza clienţi creşte.

"În consecinţă, avem planuri mari în continuare în România. Planurile noastre sunt să continuăm să creştem în această piaţă, unde clienţii ne privesc cu multă simpatie şi încredere, şi să devenim principalul cont bancar pentru milioane de utilizatori. Vrem să fim prima opţiune de digital banking pentru clienţii români şi să răspundem nevoilor financiare, indiferent de etapa de viaţă în care se află", a declarat Antoine Le Nel.

Alte sucursale deschise în Europa

Potrivit acestuia, dacă la sfârşitul anului trecut, compania avea 38 de milioane de clienţi, creşterea susţinută din 2024 va duce compania la peste 50 de milioane de clienţi până la finalul anului.

"Am deschis sucursale în Irlanda, Franţa, Spania, Olanda, zilele trecute a devenit operaţională sucursala locală din Germania şi cea din România va fi funcţională până la final de an. Aceasta este următoarea provocare pentru noi - să rămânem globali, devenind relevanţi din perspectiva nevoilor clienţilor locali. Pe termen lung, ne propunem să continuăm să ne extindem operaţiunile, dar şi să devenim cât mai locali posibil, să fim prima opţiune de cont bancar principal, care integrează toate serviciile financiare de care clienţii au nevoie: plăţi, credite, economii, investiţii, debit direct, conturi pentru copii etc.", a adăugat el.

La rândul său, Mariia Lukash, Head of Growth regiunea CEE, a explicat că transformările din perioada următoare vor da mai mult avânt şi produselor destinate clienţilor din zona de business (întreprinderi, antreprenori).

Succes în România

"În 2024, România a fost una dintre pieţele noastre principale, cu cea mai mare creştere a bazei de clienţi Revolut Business. Am adăugat, în medie, peste 1.000 de clienţi noi Revolut Business pe lună. De când am început să oferim servicii companiilor şi firmelor de pe piaţa locală, clienţii B2B au efectuat tranzacţii de peste 5,8 miliarde de euro pe piaţa locală şi procesăm lunar tranzacţii de peste 345 milioane de euro pentru clienţii Revolut Business, din diverse industrii (consultanţă, turism, e-commerce, IT, marketing şi publicitate). Volumul total al tranzacţiilor acceptate de clienţii noştri B2B s-a multiplicat de 5 ori pe parcursul ultimelor 12 luni complete. Suntem convinşi că şi în această verticală vom continua să creştem, pe măsură ce vom aduce tot mai multe soluţii de acquiring şi modalităţi de încasare de plăţi, iar sucursala locală va ajuta şi din acest punct de vedere", a mai spus aceasta.

De altfel, banca a anunţat recent ca a început implementarea progresivă a IBAN-ului local românesc, care va fi furnizat, din ultimul trimestru al anului, de către sucursala din România a băncii.

"Toate conturile Revolut din România vor migra de la IBAN-urile puse la dispoziţie de un partener local la IBAN-urile oferite de sucursala locală Revolut. Migrarea se va realiza etapizat, până la sfârşitul anului, şi va permite companiei să răspundă nevoilor specifice ale clienţilor locali", se arăta într-un comunicat al băncii. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

revolut banca sucursala
Întrebarea zilei
Ce alegeţi, să faceţi facultate sau să învăţaţi o meserie?

Fac facultatea

Învăț o meserie

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Domeniul în care este nevoie urgent de personal. Românii angajează imediat și...
Fanatik.ro
Publicat 07.10.2024
Marsilia, orașul unde nu se mai poate trăi de violență – Povestea unui...
spotmedia.ro
Publicat 07.10.2024
Cât de des îți schimbi lenjeria de pat? Adevărul despre așternuturile tale...
spotmedia.ro
Publicat 07.10.2024
Fructul care păstrează sănătos creierul toamna. Doctor Vlad Ciurea:...
Gandul
Publicat 07.10.2024
Explicațiile lui Toni Greblă cu privire la respingerea candidaturii Dianei...
Adevărul
Publicat 07.10.2024
Ce etnie are Valeriu Gheorghiță, de fapt. Puțin știu acest detaliu despre...
A1
Publicat 07.10.2024
Horoscopul zilei de 8 octombrie 2024. Gemenii trebuie să analizeze...
CaTine
Publicat 07.10.2024
Leguma care poate să te otrăvească și să îți fie letală. Mesajul transmis...
spynews.ro
Publicat 07.10.2024
„Am preferat să nu răspund” » Horațiu Moldovan, interviu pentru GSP: „Am...
GSP
Publicat 07.10.2024
Românca faimoasă ce i-a schimbat destinul lui Celine Dion: „Îmi doream să...
Click.ro
Publicat 07.10.2024
Google va urmări locația „la fiecare 15 minute”, chiar dacă GPS-ul e...
Useit
Publicat 07.10.2024
O mamă rămasă văduvă și-a crescut singură cei trei copii mici. Peste ani a...
Redacţia.ro
Publicat 04.10.2024
Mesajul lui CTP după ce Diana Șoșoacă a fost interzisă de CCR la...
libertatea.ro
Publicat 07.10.2024
Selena Gomez și-a arătat cu mândrie noua medalie strălucitoare la New York....
ZU
Publicat 07.10.2024
Imam bayildi. Cum poți prepara acasă celebra rețetă turcească
Hello taste
Publicat 07.10.2024
De ce femeile însărcinate poftesc la murături? Specialiștii oferă o nouă...
Deparinti
Publicat 07.10.2024
În ce direcție se îndreaptă prețurile alimentelor în...
ziare.com
Publicat 07.10.2024
Soțul actriței Alina Boz a răbufnit! A vorbit despre speculațiile potrivit...
Happy
Publicat 07.10.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este ciuperca piciorului. Cauze, simptome și metode de prevenție
Medicool
Publicat 07.10.2024
Gigi Becali, moment rar în văzul echipei! I-a spus doar câteva cuvinte unui...
orangesport.ro
Publicat 06.10.2024