ROBOR sau IRCC? Recomandări pentru 2023
Cu toate că suntem într-o perioadă a anului în care cei mai mulţi dintre români se gândesc la vacanţă sau la cadourile primite sau oferite de Moş Crăciun, există mulţi români care îşi fac deja şi calcule economice pentru anul care stă să vină.
De Redactia Observator la 20.12.2022, 11:59- Recomandările specialiştilor în ceea ce priveşte ROBOR şi IRCC.
Unii dintre aceştia se gândesc la eventuale împrumuturi şi dacă să apeleze la aceştia în baza indicelui ROBOR (Romanian Interbank Offer Rate) sau a IRCC (Indice de Referinţă pentru Creditele Consumatorilor).
Trebuie precizat că ROBOR este folosit cu precădere pentru creditele acordate persoanelor juridice şi a fost folosit şi pe segmentul persoanelor fizice până în 2019, când a apărut IRCC. Diferenţa dintre cele este că IRCC se calculează pe baza tranzacţiilor efective, iar ROBOR este o medie pe baza cotaţiilor afişate, ROBOR fiind, efectiv, "rata dobânzii la care băncile care contribuie la calcularea acestui indice sunt dispuse să ofere împrumuturi sub formă de depozite în lei celorlalte bănci contributoare", conform specialiştilor.
Trecere de la ROBOR la IRCC în 2023
În general, românii care au credit bazat pe indicele ROBOR şi vor să treacă la indicele IRCC pot face acest lucru doar prin depunerea unei cereri la banca la care au creditul.
Evident, cu toţii ne-am dori să aflăm care este cea mai avantajoasă variantă pentru noi, dar această dispută împarte inclusiv specialiştii în două.
Totuşi, în principiu, conform reprezentanţilor CEC Bank - "Pe termen scurt, cât timp dobânzile sunt în creștere, IRCC va fi în urma ROBOR, datorită modului de calcul pe baza datelor din urmă cu două trimestre. Deci și ratele vor fi mai mici. Pe termen mediu și lung, în momentul în care ratele dobânzilor vor intra pe un trend descrescător reducerea acestora se va reflecta cu întârziere în IRCC (până la 6 luni) și ratele vor scădea mai greu. S-a întâmplat deja în 2021. Există mecanisme de trecere de la ROBOR la IRCC, însă trecerea înapoi la ROBOR nu este posibilă (legea prevede că pentru toate contractele noi se va aplica indicele IRCC). Pe lângă conversia creditului de la ROBOR la IRCC, o opțiune pentru a te proteja împotriva creșterii dobânzilor este trecerea la un credit ipotecar cu dobândă fixă în primii ani. Trebuie să ai în vedere însă că dobânda la creditele cu dobândă fixă este, în general, mai mare decât dobânda variabilă".