Românii investesc puțin și rar în reamenajarea locuinței
Românii nu par preocupați de reamenajarea locuinței. Cei de peste 50 de ani îşi redecorează casele o dată sau de cel mult două ori în toată viaţa. Păstrează aceeaşi mobilă decenii în şir şi cel mult schimbă pernele, perdelele sau obiectele de artă.
De Redactia Observator la 17.11.2019, 00:53Românii nu par preocupați de reamenajarea locuinței. Cei de peste 50 de ani îşi redecorează casele o dată sau de cel mult două ori în toată viaţa. Păstrează aceeaşi mobilă decenii în şir şi cel mult schimbă pernele, perdelele sau obiectele de artă. Asta arată studiile. Tinerii, în schimb, sunt mai deschişi la ideea de reamenajare, dar, pentru a fi siguri că nu dau greş, încep tot mai des să apeleze la designeri de interior.
Românii cu venituri medii, din marile oraşe, sunt dispuşi să plătească pentru amenajarea locuinţei maximum zece mii de euro, arată un studiu recent. Investiţia ar cuprinde mobilierul, obiectele de decor, electronicele şi electrocasnicele. Odată aranjată casa, durează şi 15 ani până când proprietarii se gândesc la noi modificări. Spre deosebire de alţi europeni care îşi schimbă designul locuinţei chiar şi la opt ani.
Dacă cei care cu vârsta de peste 50 de ani îşi redecorează casa de maximum două ori în viaţă, tinerii sunt mai deschişi la schimbări. Şi, de multe ori, apelează la profesionişti.
RALUCA SÎNZIANA CĂŢINAŞ, arhitect de interior: În primul rând, nu ştiu să combine culorile şi, în al doilea rând, nu ştiu să îşi maximizeze spaţiul de depozitare. Un apartament cu două camere, cum este acesta, dacă este luat la cheie, lucrez undeva între 8 mii şi 10 mii de euro pentru mobilier şi accesorii. Dacă este luat la gri şi vrei să îţi pui şi finisaje, se duce undeva la 15 mii de euro undeva cu tot cu mâna de lucru.
Suma include şi tariful specialistului care concepe tot designul. Când cresc pretenţiile, creşte şi bugetul.
O reamenajare completă a unui apartament poate dura chiar şi jumătate de an, având în vedere că muncitorii calificaţi sunt tot mai greu de găsit.