Antena LIVE

Curs valutar

Salariul mediu net a crescut în mai cu 12,5% față de aceeași perioadă din 2021. Unde se câștigă cel mai bine

Câştigul salarial mediu brut a fost 6.358 lei în mai, cu 85 lei (-1,3%) mai mic decât în luna aprilie, iar câştigul salarial mediu net a fost 3.928 lei, în scădere cu 39 lei (-1%), potrivit datelor publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică (INS), scrie Agerpres.

De la 12.07.2022, 12:20
WhatsApp
Imagine ilustrativă Shutterstock

Valorile cele mai mari ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei, inclusiv activităţi de servicii informatice (9.178 lei), iar cele mai mici în hoteluri şi restaurante (2.120 lei). Comparativ cu luna mai a anului precedent, câştigul salarial mediu net a crescut cu 12,5%.

În raport cu evoluţia preţurilor de consum, indicele câştigului salarial real a fost 98,3% în luna mai 2022 faţă de luna mai 2021. Indicele câştigului salarial real a fost 97,8% în luna mai 2022 faţă de luna aprilie 2022.

Faţă de luna octombrie 1990, indicele câştigului salarial real a fost 222,6%, cu 4,9 puncte procentuale mai mic decât cel înregistrat în luna aprilie 2022.

Potrivit datelor INS, în luna mai 2022, în majoritatea activităţilor din sectorul economic, nivelul câştigului salarial mediu net a scăzut ca urmare a acordării în lunile precedente de prime ocazionale, drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri.

Pe acelaşi subiect

De asemenea, scăderile câştigului salarial mediu net au fost cauzate de nerealizările de producţie ori încasările mai mici (funcţie de contracte/proiecte), precum şi de angajările de personal cu câştiguri salariale mai mici faţă de medie, din unele activităţi economice.

Domeniile în care s-au înregistrat scăderi ale salariilor

Cele mai semnificative scăderi ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 19,2% în extracţia cărbunelui superior şi inferior, cu 17,8% în activităţi de asigurări, reasigurări şi ale fondurilor de pensii (cu excepţia celor din sistemul public de asigurări sociale), respectiv cu 15,3% în fabricarea produselor de cocserie şi a produselor obţinute din prelucrarea ţiţeiului.

Totodată, scăderi între 6,5% şi 11% s-au înregistrat în telecomunicaţii, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii), producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, fabricarea autovehiculelor de transport rutier, a remorcilor şi semiremorcilor, fabricarea altor produse din minerale nemetalice, activităţi auxiliare pentru intermedieri financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii.

Scăderi între 3% şi 6% s-au înregistrat în activităţi de servicii în tehnologia informaţiei (inclusiv activităţi de servicii informatice), activităţi de servicii anexe extracţiei, fabricarea produselor din cauciuc şi mase plastice, transporturi pe apă, industria metalurgică, alte activităţi extractive, fabricarea băuturilor, activităţi de poştă şi de curier, tranzacţii imobiliare, industria construcţiilor metalice şi a produselor din metal (exclusiv maşini, utilaje şi instalaţii), activităţi de editare.

Creşterile câştigului salarial mediu net faţă de luna aprilie 2022 au fost determinate de acordarea de premii ocazionale (prime anuale, de vacanţă ori pentru performanţe deosebite, al 13-lea salariu), drepturi în natură şi ajutoare băneşti, sume din profitul net şi din alte fonduri (inclusiv bilete de valoare).

Domeniile cu creșteri salariale semnificative

De asemenea, creşterile câştigului salarial mediu net s-au datorat realizărilor de producţie ori încasărilor mai mari (funcţie de contracte/proiecte).

Cele mai semnificative creşteri ale câştigului salarial mediu net s-au înregistrat după cum urmează: cu 26,6% în fabricarea produselor din tutun, respectiv cu 15,4% în extracţia petrolului brut şi a gazelor naturale; între 2% şi 5% în tăbăcirea şi finisarea pieilor (inclusiv fabricarea articolelor de voiaj şi marochinărie, harnaşamentelor şi încălţămintei; prepararea şi vopsirea blănurilor), fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, transporturi terestre şi transporturi prin conducte, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, alte activităţi industriale n.c.a., transporturi aeriene.

În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net comparativ cu luna precedentă, în principal ca urmare a acordării biletelor de valoare (tichete de vacanţă), în învăţământ (+11,6%), respectiv în administraţia publică (+3,1%). În sănătate şi asistenţă socială, câştigul salarial mediu net a scăzut uşor comparativ cu luna precedentă (-1%). 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

crestere salariu
Întrebarea zilei
Aţi ieşit la lopată în aceste zile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Meteorologii Accuweather au actualizat prognoza. Când scăpăm de ninsori și...
Fanatik.ro
Publicat 19.02.2025
Povestea cu mineralele Ucrainei: O superafacere în stil colonial sau o capcană...
spotmedia.ro
Publicat 19.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Ce a pățit acest tânăr, după ce a adormit așa în avion. Cum s-a răzbunat...
Gandul
Publicat 19.02.2025
S-au înțeles Putin și cu Trump pentru susținerea lui Georgescu? „O abordare...
Adevărul
Publicat 19.02.2025
Cristina Ciobănașu, detalii neașteptate despre relația cu Alex Mureșan: „Nu...
A1
Publicat 19.02.2025
Horoscopul zilei de 20 februarie 2025. Berbecii au nevoie de timp pentru ei. Află...
CaTine
Publicat 19.02.2025
„Locul acesta a devenit acasă”. Andrei Perneș de la Mireasa, ultimul mesaj...
spynews.ro
Publicat 19.02.2025
Giovanni Becali nu-l uită pe Chivu: „M-a trădat și urăsc asta”. A...
GSP
Publicat 18.02.2025
Cum să crești ghimbir acasă? Simplu, accesibil și perfect pentru orice...
Click.ro
Publicat 19.02.2025
Asteroidul care „poate distruge orașe” are șanse de 1 la 32 să se izbească...
Useit
Publicat 19.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Tudor Chirilă, reacție dură după mesajul lui Elon Musk despre Călin...
libertatea.ro
Publicat 18.02.2025
Doechii a negat acuzațiile de playback la Premiile Grammy 2025: „Aveam...
ZU
Publicat 19.02.2025
De ce sunt castraveții ambalați în folie de plastic. Motivele la care nu te-ai...
Hello taste
Publicat 17.02.2025
Cum să alegi primul instrument muzical pentru copilul tău
Deparinti
Publicat 19.02.2025
Soția lui Cenk Torun divorțează de celebrul actor. Motivul din spatele deciziei...
Happy
Publicat 19.02.2025
Probleme pentru Lidia Buble! Ce a pățit celebra artistă: „Mi se pare...
BZI
Publicat 19.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Diferența dintre tipurile de gripă A, B și C. Care este mai grav?
Medicool
Publicat 19.02.2025