Antena LIVE

Curs valutar

Video

S-au cunoscut la facultate, în Bucureşti, şi s-au mutat împreună pentru a trece iarna cu bine. Câţi bani reuşesc să economisească acum

Frica de facturi îi determină pe tot mai mulţi tineri să caute soluţii pentru a face economie. Cea mai la îndemână este să îşi găsească un coleg de apartament cu care să împartă cheltuielile la jumătate. Aşa se face că uneori ajung să stea în casă cu străini. 

De la 07.10.2022, 21:34
WhatsApp
Vezi și:

Miriam şi Miruna sunt două tinere venite în Capitală din acelaşi oraş, Bacău. S-au cunoscut în Bucureşti la facultate, iar de curând au decis să facă economie: să se mute împreună în acelaşi apartament. Până acum fiecare avea cheltuieli de peste 2.000 de lei lunar. Costurile li s-au redus aproape la jumătate.

S-au mutat împreună ca să facă economie

"Eu am stat singură o perioadă destul de lungă şi la facultate ne-am întâlnit şi am zis, băi, hai să vedem totuşi cum este, poate este mult mai benefic, mult mai uşor din punct de vedere financiar pentru că ajungi la niste costuri destul de mari, stând singur", spune Miruna Gogoloi. "Eu de exemplu, am stat într-o garsonieră. 350 de euro era, iar acum, de exmeplu, stăm într-un apartament de două camere. Clar costurile s-au redus considerabil", adaugă Miriam Bejan.   

"Am vrut să vedem ce iese, nu am avut o reticenţă, dar chiar am vrut să vedem şi eu consider că o să ne înţelegem foarte bine", crede Miruna Gogoloi. "Facând niste calcule, ne-am dat seama că pe lângă faptul că s-ar crea probabil o legătură foarte puternică şi frumoasă între noi două stând împreună, pe lângă asta am ieşi şi mai bine financiar. Tocmai de aceea am zis hai să vedem", mai spune Miriam Bejan. 

Pe acelaşi subiect

Facturile mari "aglomerează" tot mai multe locuinţe

Reprezentanţii agenţiilor imobiliare spun că tot mai mulţi studenţi sau chiar colegi de muncă recurg la această soluţie în ultima vreme de frica facturilor. "Se întâmplă chestia asta de foarte mult timp. Este clar că situaţia economică a accentuat acest mod prin care doi sau chiar trei studenţi decid să locuiască împreună. Bineînţeles, pentru a împărţi costurile, este mai ieftin. S-au amplificat cam cu 25-30% numărul de cazuri în care sunt doi sau chiar trei persoane la o proprietate", explică Sorin Oprea, agent imobiliar. 

Unii sunt dispuşi chiar să împartă casa cu străini. "Au început să întrebe dacă există proprietăţi prin care pot închiria doar o parte sau doar o cameră, chiar dacă nu cunosc persoanele cu care vor sta", a precizat Toma Filipovoci, angent imobiliar. Aşa se face că preţurile chiriilor au crescut. "Au crescut în primul rând chiriile în ultimele 60 de zile cu aproximativ 10-16 procente, în funcţie de zonă şi de tipul de proprietate", adaugă Sorin Oprea, agent imobiliar.

Cât costă chiria în Bucureşti

Convieţuirea cu străini poate veni însă şi cu dezavantaje. "Până la urmă, astfel de relaţie nu durează la nesfârşit şi se poate încheia oricând. Pierzi o parte din libertate. Şi, poate uneori, vei ajunge să faci anumite lucruri fără să-ţi încalci principiile morale la care vei ajunge să speli un vas, deşi nu ai chef", spune Diana Ioaneş, psiholog.

Chiria pentru o garsonieră în Capitală pleacă de la 280 de euro dar poate creşte în funcţie de zonă şi spaţiu. Apartamentele cu două camere costă de la 370 de euro în sus. 

Alin Stan

Am dat scena, primul drum pe care îl alesesem în viață, pe televiziune. Mărturisesc că am visat să fiu în fața voastră, a celor care ne privesc și citesc încă din copilărie. Munca în televiziune m-a cucerit însă. ...

economie bani facturi apartament bucuresti
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024