Antena Meniu Search
x

Video Inovaţii în domeniul spălătoriilor auto. Cum funcţionează portalul care spală maşina fără să o atingă

Spălarea maşinilor se face, mai nou, cu tehnologii de ultimă oră. Sistemul de curăţare tip tunel sau portalul care spală maşina fără atingere sunt doar câteva dintre opţiuni. Toate inovaţiile în domeniu au fost prezentate la Salonul Auto Bucureşti. 

de Mihai Caloiu

la 07.10.2022, 20:48

Vezi și

Pare greu de crezut dar maşina din imagini trece printr-un proces de... spălare. 

Petrişor Iancu, director general: Avem un portal de spălare, fără perii, doar cu jeturi de înaltă presiune. Este o tehnologie americană, în premieră vândută în Europa de Est.

Portalul nu există încă în România. Dar dacă vor exista spălătorii interesate să achiziţioneze această nouă tehnologie, va deveni primul sistem de curăţare auto, fără atingere din România. Costul pentru o spălare este estimat la 35 de lei, iar timpul de utilizare este de maximum 10 minute. 

O altă inovaţie în domeniu este spălătoria independentă din punct de vedere energetic care foloseşte o singură resursă: apa.

Pe acelaşi subiect

Petrişor Iancu, director general: Pentru energia electrică oferim panouri fotovoltaice. Pentru încălzirea apei calde venim cu panouri solare, dar şi cu pompă de căldură, astfel reducând foarte mult costurile. 

Robert Kiss, organizator eveniment auto: Există acum, în ultima vreme, trend-ul de spălătorii auto self-wash. Avem peste 8 expozanţi: din Italia, din Slovenia care au venit să-şi prezinte ofertele.

Apariţia spălătoriilor de tip self-service în România s-a dovedit un succes. Cu două jetoane în valoare de 5 lei şi puţină îndemânare, şoferii îşi pot spăla singuri maşina în doar 5 minute. Economisesc astfel până la 90% din banii pe care i-ar da la o spălătorie obişnuită. 

Spălătorii auto cu tehnologii de vârf

Şoferi: Noi mergem foarte mult pe acest principiu, mergem să ne spălăm maşina la spălătoriile acestea, nu mai mergem la spălătoriile normale, unde se spală manual. Ne descurcăm singurei. - Mai fac şi eu nişte exerciţii, o curăţ după dorinţa mea. Deci, eu cred că au un viitor. 

Mihai Caloiu, reporter Observator: Aici avem o spălătorie automatizată, de tip tunel, cu serviciu rapid de curăţare. Mai exact, într-o oră echipamentul poate spăla între 40 şi 50 de maşini. Pentru 25 lei maşina noastră poate fi gata de drum într-un minut şi jumătate. Preţul minim de investiţie pentru un astfel de business porneşte de la 150.000 euro.

Ştefan Căpitanu, administrator spălătorie: Există capacitate mai mare. Aşa cum putem observa el este un echipament modular, ceea ce înseamnă: cu cât echipementul este mai mare, cu atât el poate avea o capacitate până 100 120 de maşini spălate pe oră. 

Noile tehnologii au fost prezentate în cadrul Salonului Auto Bucureşti, eveniment organizat încă din anul 1993. Ediţia din acesta an se încheie pe 16 octombrie.

Ți-a plăcut acest articol?

Like
Întrebarea zilei

Propunere: plimbările cu bicicleta în pădure, doar cu acordul proprietarului pădurii. Sunteţi de acord?

Observator » Stiri economice » Inovaţii în domeniul spălătoriilor auto. Cum funcţionează portalul care spală maşina fără să o atingă