Antena LIVE

Curs valutar

"Taxa pe stâlp" a inflamat companiile energetice: Noul Guvern nu doar că va crește taxele, dar riscă să omoare și investițiile

Companiile din energie avertizează că noua taxă pe construcții de 1,5% "va afecta semnificativ toate investițiile, va lovi în securitatea energetică a țării și va provoca scumpiri pentru toți clienții". Şi preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă, a tras un semnal de alarmă că noul guvern riscă să omoare investițiile.

De la 30.12.2024, 13:35
WhatsApp
Taxa pe stâlp a inflamat companiile energetice Noul Guvern nu doar că va crește taxele, dar riscă să omoare și investițiile Profimedia

Populaţia va fi cea care va plăti o parte din impozitul suplimentar pentru construcţiile considerate speciale, de 1,5%, prevăzut în "ordonanţa trenuleţ", prin creşterea preţului la gaze, energie electrică, produse petroliere şi energie termică, însă vor fi puternic afectate şi investiţiile viitoare în energie, avertizează preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă (AEI), Dumitru Chisăliţă.

AEI: Noul Guvern nu doar că va crește taxele, dar riscă să omoare și investițiile din energie 

"Vechiul Guvern a cheltuit iresponsabil și acum Noul Vechi Guvern trebuie să acopere cheltuielile iresponsabile făcute de Vechiul, dar în fapt același Guvern. Deși toată lumea politică a promis că nu vor crește taxele, în fiecare zi suntem anunțați că noi și noi taxe apar. Chiar dacă suntem păcăliți că aceste taxe sunt adresate companiilor, ele vor fi plătite de populație urmare a creșterii prețurilor. Între măsurile propuse de a acoperi aceste cheltuieli se numără și un nou impozit suplimentar pentru construcțiile considerate speciale, de 1,5%, aplicabil cu data de 31 decembrie. 

Articolul care impune aceste impozite în ordonanța trenuleț, este în fapt modificarea articolul 498, alineatul 1, din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal: "Impozitul pe construcţii se calculează prin aplicarea unei cote de 1,5% asupra valorii construcţiilor existente în patrimoniul contribuabililor la data de 31 decembrie a anului anterior, din care se scade valoarea clădirilor pentru care se datorează impozit pe clădiri potrivit prevederilor titlului IX. Intră sub incidenţa acestor prevederi şi valoarea clădirilor din parcurile industriale, ştiinţifice şi tehnologice care, potrivit legii, nu beneficiază de scutirea de la plata impozitului pe clădiri. În situația construcțiilor de natura domeniului public/privat al statului sau al UAT-urilor impozitul este datorat de contribuabilii care le au în administrare/concesiune/ folosință cu titlu gratuit/închiriere." Vorbim de sondele de țiței și gaze, clădirile stațiilor de tratare, clădirile stațiilor de comprimare, clădirile stațiilor de reglare, platforme, clădirile stațiilor de transpormare, clădirile centralelor hidroelectrice, clădirile centralelor termoelectrice etc.

Investițiile viitoare în energie vor fi puternic afectate. Vom vorbi de întârzieri, dar și de investitori care oricum au început să aibă îndoieli asupra a ideii de a investii în România. În situația în care nu vom reuși să menținem aceasta încredere într-un sistem de taxare predictibil în România, investițiile în sectorul energetic se vor restrânge și vom culege în maxim 2 ani (o dată cu oprirea reactorului numărul 1 de la Cernavodă) roadele și să ne pregătim de un scenariu extrem, precum cel din Republica Moldova, să alegem cine va avea și cine nu va avea lumină și căldură. 

O altă problemă foarte importantă este determinată de faptul că această taxă, va afecta investițiile în derulare atât de necesare în prezent în sectorul de gaze și energie electrică din considerente de securitate. În primul rând ne găsim într o situație extrem de periculoasă de a se rebloca (pentru a câta oară) investiții extraordinar de importante pentru securitatea energetică a României – Exploatarea Gazelor din Marea Neagră, Reactoarele 3 și 4 de la Cernavodă, Centrala pe gaze naturale de la Mintia etc.. Avem un scenariu 2014, care se repetă și deja putem să anticipăm rezultatele pentru România.

Sigur Legea offshore prevede ca regimul fiscal specific al domeniului, care include și eventuale "impozite, taxe, contribuții sau tarife aplicabile asupra activelor specifice operațiunilor petroliere desfășurate de titularii de acorduri petroliere, cum ar fi: sonde, platforme marine, conducte, stații de tratare, măsurare, preluare, predare a petrolului", va fi aplicat pe toată perioada derulării acordurilor petroliere în forma existentă la data de 1 ianuarie 2023, când nu exista impozit pe construcții speciale, dar Codul Fiscal este o lege care se aplică cu prioritate. Astfel, aceste taxe se vor aplica și pentru investițiile din Marea Neagră și care poate ridica din nou problema exploatării acestor gaze.

Dar pe lângă problema de securitate (reducerea/înghețarea investițiilor), care o crează această ”ordonanță trenuleț” toate aceste taxe se vor regăsi în tarife și în cheltuielile de producție, și mai departe în prețuri. Analizând doar valorile clădirilor speciale din sectorul de gaze naturale (sonde de gaze, platforme și clădiri aferente instalațiilor tehnologice), am evaluat o creștere a prețului la gaze cu cca 2,7% față de prețul plafonat existent în prezent.

Populația va fi pusă să acopere o parte din cheltuielile iresponsabile, prin creșterea prețului la gaze, energie electrică, produse petroliere și energie termică, urmare a taxelor pe clădiri speciale impuse de Noul Guvern de la 1 ianuarie 2025 Trădare, interese, dorința de prăbușirea sistemului energetic al României, prostie sau disperare. Aceasta este întrebarea?" arată un punct de vedere transmis de Dumitru Chisăliţă, preşedintele AEI.

FPE: Taxa de 1,5% pe construcțiile speciale amenință investițiile și competitivitatea economică

Federația Patronală a Energie (FPE) își exprimă şi ea "profunda îngrijorare în legătură cu propunerea recentă de introducere a unei taxe de 1,5% aplicabile construcțiilor speciale (așa numita "taxă pe stâlp"), inclusă în Ordonanța de Urgență privind unele măsuri fiscalbugetare pentru fundamentarea bugetului general consolidat pe anul 2025."

FPE atrage atenția Guvernului că această măsură "a fost propusă fără o consultare transparentă și fără un dialog social prealabil cu actorii relevanți din domeniu. Federația subliniază că astfel de inițiative contravin principiilor bunei guvernări și recentelor promisiuni făcute în cadrul dialogului social dintre Guvern și patronate".  Deși FPE "înțelege necesitatea Guvernului de a adopta măsuri fiscale pentru asigurarea sustenabilității bugetare, consideră că această taxă este excesivă și ar putea avea un impact sever asupra sectoarelor economice strategice."

FPE atenționează asupra unor aspecte esențiale ce trebuie cunoscute:

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

ordonanta trenulet taxa pe stalp energie companii
Întrebarea zilei
Ați renunțat vreodată la o vacanţă din cauza stresului sau nervilor provocați de traficul aglomerat?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura vietate din România care trăiește și după ce este decapitată....
Fanatik.ro
Publicat 04.01.2025
China pariază puternic pe trenurile de mare viteză: Cel mai nou prototip poate...
spotmedia.ro
Publicat 31.12.2024
Diversionita: Cum ni se înscenează neîncrederea că am reușit
spotmedia.ro
Publicat 27.12.2024
Cele mai răzbunătoare 2 ZODII din horoscop. Dacă le faci rău, vor face tot...
Gandul
Publicat 04.01.2025
Mark Zuckerberg anunță sfârșitul telefoanelor mobile. Ce le va înlocui și...
Adevărul
Publicat 04.01.2025
Florin Piersic s-a retras la mănăstire la final de an. Actorul a ajuns de...
A1
Publicat 04.01.2025
Horoscopul zilei de 5 ianuarie 2025. Balanțele iau o decizie importantă. Află...
CaTine
Publicat 04.01.2025
DeSanto, prima reacție după conflictul cu Jador: „Iubiți pe cine nu...
spynews.ro
Publicat 04.01.2025
Din altă lume! Megaorașul din China despre care nu vorbește nimeni, dar e la...
GSP
Publicat 03.01.2025
Banca din România care oferă cele mai bune dobânzi la depozite în lei, în...
Click.ro
Publicat 03.01.2025
Cât a economisit un proprietar Tesla pe benzină în 6 ani. A dezvăluit...
Useit
Publicat 02.01.2025
Ce monedă trebuie să ai în buzunar, în noaptea de Revelion. Îți va aduce noroc
Redacţia.ro
Publicat 31.12.2024
Militarii care devin atacatori: Unde greșește SUA în sprijinirea veteranilor...
libertatea.ro
Publicat 04.01.2025
Hailey Bieber a răspuns speculațiilor privind problemele din căsnicia ei cu...
ZU
Publicat 04.01.2025
Cum gătești carnea de porc la tigaie ca să iasă fragedă
Hello taste
Publicat 03.01.2025
Sensibilitatea dentară la copii iarna: ce poți face pentru a preveni durerile
Deparinti
Publicat 04.01.2025
Compania de stat ale cărei acțiuni au explodat în 2024. Într-un an...
ziare.com
Publicat 04.01.2025
Actrița Hazal Kaya a facut retrospectiva anului 2024 pe Instagram. Ce imagini de...
Happy
Publicat 03.01.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Băuturi fără zaharuri adăugate. Cum te pot ajuta să te hidratezi
Medicool
Publicat 04.01.2025