Trei sferturi din valoarea producţiei agricole a UE, realizată de doar 7 țări. România, la coada clasamentului alături de Cipru
Valoarea producţiei agricole a blocului comunitar a înregistrat o creştere record de 19% în 2022 comparativ cu 2021, până la 537,5 miliarde de euro, graţie preţurilor mai mari, însă România şi Cipru au avut cele mai mici creşteri din rândul ţărilor membre UE, arată datele publicate joi de Eurostat, citate de Agerpres.
De Redactia Observator la 16.11.2023, 14:52Eurostat precizează avansul de 19%, un nou vârf înregistrat în continuarea unui trend crescător care a început în anul 2010, s-a datorat în principal creşterii valorii nominale a bunurilor şi serviciilor agricole în general (cu aproximativ +22,8%), în timp ce volumul producţiei a înregistrat un declin moderat comparativ cu nivelul din 2021 (minus 3,1%).
Trei sferturi (75,5%) din valoarea producţiei agricole a UE în 2022 a fost realizată în şapte state membre, respectiv Franţa (97,1 miliarde euro, echivalent cu 18% din totalul UE), Germania (76,2 miliarde euro sau 14% din total), Italia (71,5 miliarde euro sau 13%), Spania (63 miliarde euro sau 12%), Polonia (39,5 miliarde euro sau 7%), Ţările de Jos (36,1 miliarde euro sau 7%) şi România (22,2 miliarde euro sau 4% din totalul UE).
Toate țările din UE au profitat de creștere valorii producției agricole
Potrivit Eurostat, toate ţările membre UE au înregistrat o creştere a valorii producţiei agricole în 2022 comparativ cu 2021. Cele mai mari creşteri au fost înregistrate însă în Estonia (44%), Polonia (43%) şi Lituania (42%), susţinute de creşterea semnificativă a preţurilor.
- Cine sunt românii care vor fi plătiţi doar cu tichete, în loc de bani. Oamenii sunt revoltaţi: "Se pierd din bani"
- Culturile de grâu, compromise de secetă. Fermierii se plâng că nu pot ara terenurile: "N-avem nicio şansă"
- "Este foarte bună. Se justifică diferenţa." Investiția de 400.000 de euro în agricultură cu care Cosmin a dat...
Cele mai mici creşteri au fost înregistrate în România (5,5%) şi Cipru (4,9%). În rândul principalilor producători din blocul comunitar, valoarea producţiei agricole a crescut cu 30% în Germania, cu 18% în Ţările de Jos, cu 16% în Franţa şi Italia, cu 9,9% în Spania şi cu 5,5% în România.
Puţin peste jumătate (54%) din valoarea producţiei agricole europene a provenit în 2022 din culturile agricole (287,9 miliarde euro, în creştere cu 15% faţă de 2021). Aproape două cincimi (38%) au venit din sectorul de creştere a animalelor (206 miliarde euro, în creştere cu 26% faţă de 2021). Restul a venit din serviciile agricole (23,4 miliarde de euro) şi activităţile neagricole indivizibile (20,3 miliarde de euro).