Antena LIVE

Curs valutar

Un euro va ajunge la 5,01 lei în următoarele șase luni, inflația va scădea mai lent. Prognoza Asociaţiei CFA România

Cursul euro leu va ajunge la 5,0133 în următoarele șase luni, iar inflația va scădea ceva mai lent decat se anticipase, a prognozat Asociaţiei CFA România, într-un comunicat transmis Agerpres.

De la 29.07.2024, 17:32
WhatsApp
Un euro va ajunge la 5,0133 lei în următoarele șase luni, inflația va scădea ceva mai lent. Prognoza Asociaţiei CFA România Shutterstock

Indicatorul de Încredere Macroeconomică al Asociaţiei CFA România a crescut în luna iunie cu 4,7 puncte, până la valoarea de 52,1 puncte, organizaţia menţionând că situaţia s-a datorat majorării cu 5,6 puncte a componentei de condiţii curente a indicatorului şi cu 4,3 puncte a componentei de anticipaţii.

Inflația va scădea mai lent decât a fost estimat 

"Luna iunie a adus o ajustare suplimentară în sens crescător a deficitului bugetar aşteptat pentru acest an. Anticipaţiile atât în ceea ce priveşte rata inflaţiei, cât şi ratele de dobândă şi-au continuat trendul descendent. Însă reducerea ratei inflaţiei către ţintă va fi lentă, anticipate în anul 2026, principalul risc fiind politică fiscală, majorarea taxării fiind extrem de probabilă în anul următor", a declarat Adrian Codirlaşu, vicepreşedinte al Asociaţiei CFA România.

Rata anticipată a inflaţiei pentru orizontul de 12 luni (iunie 2025) s-a redus faţă de exerciţiul anterior şi s-a situat la valoarea medie de 4,67%. În acelaşi timp, aproximativ 71% dintre participanţi anticipează o reducere a ratei inflaţiei în următoarele 12 luni. De asemenea, cea mai mare parte a participanţilor (46%) anticipează că rata inflaţiei va intra în intervalul ţintă (1,5% - 3,5%) în anul 2026.

Pe acelaşi subiect

Cursul euro leu va ajunge la 5,0133 în următoarele șase luni

În ceea ce priveşte cursul de schimb EUR/RON, în jur de 86% dintre participanţi anticipează o depreciere a leului în următoarele 12 luni, iar restul o stagnare. Astfel, valoarea medie a anticipaţiilor pentru orizontul de 6 luni este de 5,0133 lei pentru un euro, în timp ce pentru orizontul de 12 luni, valoarea medie a cursului anticipat este 5,0722 lei pentru un euro.

Referitor la evoluţia preţurilor proprietăţilor rezidenţiale în oraşe, cea mai mare parte dintre participanţi, 64% anticipează o stagnare în următoarele 12 luni în timp ce tot 21% anticipează o majorare. De asemenea 50% dintre participanţi consideră că preţurile actuale sunt corect evaluate iar 43% că sunt supraevaluate.

Deficitul bugetului de stat prognozat pentru anul 2024 este anticipat (valoarea medie a anticipaţiilor) a crescut faţă de exerciţiul anterior si se situează la 6,5%, iar anticipaţiile de creştere economică pentru anul curent au rămas relativ constante faţă de exerciţiul anterior şi se situează la valoarea de 2,8%. Datoria publică calculată ca procent în PIB este anticipată să se majoreze la 53% în următoarele 12 luni.

În exerciţiul din luna iunie a fost realizat şi un sondaj privind evoluţia ratei inflaţiei în anii următori. Astfel, în ceea ce priveşte intrarea ratei inflaţiei în intervalul ţintă (1,5% - 3,5%), 46% dintre participanţi anticipează că se va întâmplă în 2026, în timp ce 31% anticipează că acest eveniment va fi ulterior anului 2026.

Sondajul este realizat lunar de Asociaţia CFA România, de peste 12 ani, şi reprezintă un indicator prin intermediul căruia organizaţia doreşte să cuantifice anticipaţiile analiştilor financiari cu privire la activitatea economică în România pentru un orizont de timp de un an. Sondajul este realizat în ultima săptămâna a fiecărei luni iar participanţii sunt membri ai Asociaţiei CFA România şi candidaţii pentru nivelurile II şi III ale examenului CFA.

Asociaţia CFA România este organizaţia profesioniştilor în investiţii din România, deţinători ai titlului Chartered Financial Analyst (CFA), calificare administrată de CFA Institute (USA). Asociaţia CFA România este una dintre cele peste 170 de societăţi membre ale CFA Institute, şi are misiunea de a promova interesele specialiştilor în investiţii şi de a menţine standarde ridicate de integritate şi excelenţă profesională.

În prezent, Asociaţia CFA România are peste 250 de membri, deţinători ai titlului de Chartered Financial Analyst (CFA). Comunitatea CFA mai cuprinde şi aproximativ 100 de candidaţi la unul din nivelurile de examinare. Profesioniştii care sunt membri ai Asociaţiei CFA România lucrează pentru instituţii de reglementare, instituţii supranaţionale, instituţii bancare, firme de asigurări, firme de intermediere de valori mobiliare, firme de asset management, fonduri de pensii, firme de consultanţă, sectorul public, instituţii de învăţământ, companii care activează în diverse sectoare economice etc. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

economie euro curs valutar inflatie
Întrebarea zilei
Aţi fost vreodată victima unei înşelătorii pe WhatsApp?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Singura propoziție din limba română care se citește la fel din ambele capete....
Fanatik.ro
Publicat 16.02.2025
Momentul în care un canoist a fost prins în gură și apoi scuipat de o balenă...
spotmedia.ro
Publicat 14.02.2025
Zelenski: Rusia se pregătește să trimită 100.000 de soldați în Belarus,...
spotmedia.ro
Publicat 13.02.2025
Iluzie optică virală | În această imagine sunt 4 lei, nu doar 2. Găsiți-i pe...
Gandul
Publicat 16.02.2025
Care este probabilitatea ca asteroidul Bennu să lovească Pământul şi să...
Adevărul
Publicat 16.02.2025
Laurențiu Reghecampf a cerut-o în căsătorie Corina Caciuc! Cum a reacționat...
A1
Publicat 16.02.2025
Horoscopul zilei de 17 februarie 2025. Racii sunt sfătuiți să gândească...
CaTine
Publicat 16.02.2025
Ce ținute poartă Alexandru Papadopol și Cristiana Luca la nunta lor! Actorul...
spynews.ro
Publicat 14.02.2025
Începe procesul Simonei Halep la New York! Avocații româncei au obținut o...
GSP
Publicat 11.02.2025
Care sunt cele mai „inutile” facultăți din România. Cu greu îți găsești...
Click.ro
Publicat 15.02.2025
Singurul mamifer cu sânge rece a uimit experții. Creatura neobișnuită a...
Useit
Publicat 16.02.2025
O celebră influenceriță a murit la doar 28 de ani. Fanii, în stare de șoc
Redacţia.ro
Publicat 13.02.2025
Schema banală prin care contabila și casiera au furat 360.000 de lei din bugetul...
libertatea.ro
Publicat 16.02.2025
Sam Asghari a vorbit despre relația lui cu Britney Spears. Cei doi s-au cunoscut...
ZU
Publicat 16.02.2025
Rulouri de pui cu mozzarella, șuncă și ceapă verde
Hello taste
Publicat 12.02.2025
Cum să sprijini copilul prin validarea emoțiilor sale
Deparinti
Publicat 15.02.2025
Fiica regretatei Lorena Rojas are 11 ani. Cum a crescut Lucianna alături de sora...
Happy
Publicat 14.02.2025
Cine este și cum arată iubita lui Ilie Bolojan: Ce salariu are președintele...
BZI
Publicat 12.02.2025
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Rinita alergică sau „febra fânului”. Cauze, simptome și tratament
Medicool
Publicat 16.02.2025