Un mare brand de fast food, prezent şi în România, se pregăteşte de vânzare
Subway, unul dintre cele mai mari branduri fast food din lume, cu peste 37.000 de restaurante în peste 100 de ţări, se pregăteşte de o posibilă vânzare. Vânzarea ar putea evalua lanţul de sandvişuri la peste 10 miliarde de dolari.
De Redactia Observator la 12.01.2023, 17:55Lanţul de sandvişuri Subway ia în considerarea posibilitatea de a vinde afacerea, potrivit Reuters. Vânzarea ar putea evalua lanţul de sandvişuri la peste 10 miliarde de dolari, a relatat pentru prima dată Wall Street Journal.
Subway se pregăteşte de vânzare
Procesul, care se află într-un stadiu incipient, este de aşteptat să atragă potenţiali cumpărători corporativi şi firme de capital privat, a precizat raportul, adăugând că, totuşi, este posibil ca la finalul analizei să nu aibă loc o vânzare sau o altă tranzacţie. „Fiind o companie privată, nu comentăm structura acţionariatului şi planurile de afaceri", a declarat un purtător de cuvânt al companiei pentru Reuters, potrivitt Mediafax.
Subway, unul dintre cele mai mari branduri de restaurante cu servire rapidă din lume, are peste 37.000 de restaurante în peste 100 de ţări. Compania cu sediul în Milford, Connecticut, cunoscută pentru celebrele sale sandvişuri, este deţinută de cele două familii fondatoare de peste cinci decenii. În 2021, presa a relatat că Subway se pregătea pentru o vânzare, dar lanţul de restaurante a negat acest lucru.