Untul devine aliment de lux. Preţul fabulos pe care l-a atins în ultimii doi ani
Untul s-a scumpit. Şi se tot scumpeşte. O nouă creştere a preţului, cu până la 10%, e anunţată de patronatele din industrie, pentru următoarele luni. Scumpirea lactatelor pe piaţa europeană, de unde România importă masiv, ar fi de vină pentru noua majorare a preţului.
De Redactia Observator la 19.06.2018, 21:46- EDIŢIE SPECIALĂ Observator. Primele EXIT POLL-uri ale Alegerilor Prezidenţiale, ora 21:00, LIVE la Antena 1
- COMPARAŢIE. Prezenţa la vot pe ore în primul tur al alegerilor prezidenţiale din 2014, 2019 şi 2024
Untul s-a scumpit. Şi se tot scumpeşte. O nouă creştere a preţului, cu până la 10%, e anunţată de patronatele din industrie, pentru următoarele luni. Scumpirea lactatelor pe piaţa europeană, de unde România importă masiv, ar fi de vină pentru noua majorare a preţului.
Banalul pachet de unt riscă să devină un produs de lux. O spun chiar patronatele din industria laptelui.
Dorin Cojocaru, preşedintele patronatelor din Industria Lactatelor:
Pe plan mondial sunt scumpiri. Şi atunci previziunile mele sunt că va mai creşte, să zicem, preţul untului, dar nu va depăşi şapte euro pe kilogram, aici vorbim de comerţ pe stocuri mari. La raft este politica comerciantului.
Preţul untului a explodat încă de anul trecut, când a crescut cu 22%. Asta înseamnă că aţi pierdut deja aproape un sfert dintr-un pachet întreg. După o uşoară scădere, anul acesta, untul s-ar putea scumpi din nou, chiar şi cu 10%. Aşadar, cu aceiaşi bani de acum doi ani primiţi acum o cantitate mult mai mică.
Concret, un pachet de unt cu 80 la sută grăsime costa, anul trecut, în iunie, între şapte şi opt lei. În decembrie, preţul sărise la 10 - 11 lei, urmând trendul european. În prezent, untul se vinde cu cel puţin 9 lei.
Şi afaceriştii care depind de acest produs se tem că vor avea de suferit. În acest local specializat în clătite, untul este unul dintre ingredientele principale.
Valentin Strugaru, patron clătitărie:
Este o ştire îngrozitoare, nu vreau să mă gândesc pentru că ar însemna un impact foarte foarte mare în food-cost-ul produselor noastre. Şi este o cheltuială pe care ar trebui să o suportăm noi.
Fiecare român consumă, în medie, 78 de grame de unt pe lună. Iar de la începutul anului, importurile au depăşit exporturile de 40 de ori. Chiar dacă cererea e mare, Ministerul Agriculturii nu crede că scumpirile ar fi justificate.
Daniel Botănoiu, secretar de stat în Ministerul Agriculturii:
Dacă vom constata că sunt dezechilibre în piaţă, desigur, vom sesiza Consiliul Concurenţei pentru a constata dacă ele sunt nejustificate sau nu.
Însă istoria arată că atunci când au intervenit scumpiri în spaţiul UE, acestea s-au regăsit şi pe rafturile magazinelor româneşti.