Antena LIVE

Curs valutar

Video

Vacanţele de vară se cumpără iarna. Cât costă acum un pachet turistic pentru Turcia, Grecia sau Egipt: sunt reduceri şi de 50%

Vacanţele de vară se cumpără iarna. Românii ştiu asta aşa că s-au îngrămădit la Târgul de Turism pentru a-şi rezerva concediul pentru anul viitor. Mai ales că au avut parte şi de reduceri care au ajuns şi până la 50%. La mare căutare sunt în continuare destinaţiile preferate de români: Turcia, Grecia sau Egipt.

De la 23.11.2024, 19:56
WhatsApp
Vezi și:

Oana şi partenerul ei au venit la Târgul de Turism în căutarea vacanţei de anul viitor. Destinaţia aleasă? "Cinci sau chiar 7 nopţi în Antalya. Ca să ne relaxăm. În ce perioadă? Septembrie sau final de august, să se mai domolească puţin vremea de afară. Am fost deja de două ori în Turcia. Mâncarea este foarte bună, iar oamenii sunt primitori şi condiţiile sunt foarte bune", a declarat Oana Giugulea.

Indiferent de buget, specialiştii în turism spun că preţurile vor creşte pe măsură ce se apropie vara

Pachete turistice se vând ca pâinea caldă la Târgul de Turism. Această doamnă a cumpărat deja două vacanţe. "În zona Alanya, începând cu data de 4 martie, 7 zile. Iar acum am cumpărat o vacanţă în Tunisia, tot pentru 7 zile, din 17 mai. Pentru cea din Turcia am plătit 279 de euro. All inclusive, hotel de 4 stele. Plus transportul dus-întors. Preţul pentru Tunisia, 460 de euro. Este şi cu vedere la mare", a declarat Marilena Ciurea. Vacanţa cumpărată din timp e mai ieftină. Discountul ajunge chiar şi până la 50%. În plus, nu trebuie să achitaţi tot pachetul turistic deodată. E nevoie de un avans de aproximativ 10%.

"Condiţiile de plată sunt mult mai bune, având posibilitatea de a rezerva vacanţa cu doar 50 de euro de persoană. Iar restul de plată cu o lună înainte de plecare. Peste 90% preferă aşa. Foarte puţini achită integral", a declarat Adrian Mitu, reprezentant agenţie de turism. "Românii vin din timp, rezervă din ce în ce mai mult în luna octombrie şi noiembrie pentru vara 2025. Este o creştere semnificativă a numărului de rezervări", a declarat Cosmin Marinof, reprezentant agenţie de turism. Care sunt destinaţiile cu cele mai mari vânzări? "Egipt este vedeta, sunt foarte multe rezervări pentru Egipt. Antalya şi ea. Tarifele încep de la 299 de euro pentru o vacanţă de 7 nopţi la all inclusive, la un hotel de 4 stele în Antalya. Sau 399 de euro pentru celelalte destinaţii, Grecia, Tunisia sau Egipt", a declarat Cosmin Marinof, reprezentant agenţie de turism.

"Destinaţiile pe care românii le iubesc întotdeauna. Grecia, Heraklion e destinaţia noastră. Pe Creta, familiile cu copii preferă să fie şi aproape de orăşelul principal, să se şi plimbe. În jur de 350-400 de euro de persoană", a declarat Cristina Popescu, reprezentant agenţie de turism. "Avem şi Bulgaria. Ca şi variantă de vacanţă mai aproape de casă, cu transport individual. Porneşte de la 15-20 de euro pe noapte", a declarat Adrian Mitu, reprezentant agenţie de turism. Există desigur şi variante pentru cei mai pretenţioşi. Un concediu într-o destinaţie exotică poate ajunge şi la 3.000 de euro de persoană. Indiferent de buget, specialiştii în turism spun că preţurile vor creşte pe măsură ce se apropie vara. 

Mădălina Chiţac

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva. ...

vacanta pret turcia grecia egipt
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Leguma din România pentru care străinii ar putea sta la coadă. A fost...
Fanatik.ro
Publicat 23.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Cum vede alegerile MEDICUL român din Franța DECORAT de Macron. ”Țara...
Gandul
Publicat 23.11.2024
Cum arată polata construită în Clisura Dunării. Șoseua spectaculoasă din...
Adevărul
Publicat 23.11.2024
Cel mai scump obiect din garderoba Iulianei Pepene. Câți bani a dat...
A1
Publicat 22.11.2024
Horoscopul zilei de 24 noiembrie 2024. Balanțele au parte de o perioadă...
CaTine
Publicat 23.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cum folosesc hackerii scrisorile fizice pentru atacurile cibernetice. Strategia de...
Useit
Publicat 23.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Cine a ucis-o pe Cristina? Dosarul de crimă în care e implicat fiul unui...
libertatea.ro
Publicat 23.11.2024
Lady Gaga va lansa albumul „LG7” în 2025. Prima piesă de pe acest proiect...
ZU
Publicat 23.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Cum să devii cea mai bună bunică din lume. Activitățile care te pot apropria...
Deparinti
Publicat 23.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Legătura dintre acnee și sindromul ovarelor polichistice. Cum îți poate afecta...
Medicool
Publicat 23.11.2024