Antena LIVE

Veniturile românilor, afectate de pandemia de coronavirus. Suntem pe locul doi în UE

Mai mult de jumătate dintre români susţin că le-au fost afectate veniturile din cauza pandemiei de coronavirus. Suntem pe locul doi în Uniunea Europeană raportat la acest criteriu, la egaltiate cu Spania şi Grecia. Doar ciprioţii se plâng de diminuarea veniturilor într-o proporţie mai mare.

De la 20.11.2020, 17:38
Veniturile românilor, afectate de pandemia de coronavirus. Suntem pe locul doi în UE

Nu mai puţin de 55% dintre români susţin că veniturile familiei deja le-au fost afectate din cauza Covid-19, se arată într-un sondaj comandat de Parlamentul European și citat de Agerpres.

La polul opus se află Danemarca, unde doar 17% dintre cetăţeni spun că veniturile le-au fost afectat de coronavirus, urmată de Luxemburg (19%), Olanda şi Finlanda (21%).

Francezii și Belgienii, mai nemulțumiți decât românii în privința măsurilor luate de autorități

60% dintre români au declarat că nu sunt foarte mulțumiți sau deloc mulțumiți de măsurile luate de guvern pentru combaterea pandemiei. 

Există însă state unde locuitorii sunt și mai nemulțumiți: Spania (68%), Bulgaria şi Croaţia (64%), Polonia (63%), Belgia şi Franţa (62%).

Pe primele cinci locuri ale gradului de satisfacţie pentru măsurile luate de guvern se află Danemarca (75%), Luxemburg (74%), Finlanda (71%), Germania (67%) şi Irlanda (66%).

Beneficii pentru sănătate vs. pagube economice

O mare proporţie a românilor (59%, locul 2 în UE) percepe beneficiile pentru sănătate ale restricţiilor ca fiind mai mari decât pagubele economice provocate de acestea. Pe primul loc din punctul de vedere al acestei percepţii se află Malta (70%) şi pe locul trei Irlanda (58%).

La polul opus, în care majorităţi substanţiale ale cetăţenilor susţin că pagubele economice ale restricţiilor sunt mai mari decât beneficiile pentru sănătate, se află Bulgaria (69%), Ungaria (67%) şi Slovenia (66%).

Sondajul a fost efectuat online de Kantar, între 25 septembrie și 7 octombrie, pe un eșantion de 24.812 participanți din 27 țări membre ale Uniunii Europene. 

Ți-a plăcut acest articol?

uniunea europeana
Întrebarea zilei
Când ţineţi post negru, renunţaţi inclusiv la apă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Animalul din România pe care suntem obligați să-l vindem la export. Îl...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Fabrica din România care a uimit întreaga lume. A inventat un sistem pentru care...
Fanatik.ro
Publicat 03.05.2024
Un nou test de sânge poate detecta osteoartrita cu până la opt ani înainte ca...
spotmedia.ro
Publicat 03.05.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Motivele uciderii lui Corneliu Zelea Codreanu. Cine l-a vrut mort pe liderul legionar
Adevărul
Publicat 03.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 4 mai 2024. Gemenii sunt sfătuiți să nu mai amâne...
CaTine
Publicat 03.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Averea lui Bill Gates nu a mai fost atât de mică în 34 de ani. Ce a ajuns...
Useit
Publicat 03.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
O femeie care a cumpărat o valiză pierdută în aeroport a dezvăluit tot...
ziare.com
Publicat 02.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Cum apar afecțiunile gastrointestinale. Cauze, simptome, metode de prevenție și...
Medicool
Publicat 03.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024