Antena LIVE

Curs valutar

Amenzi usturătoare pentru cei care vând sau cumpără lucrări de licenţă, masterat sau doctorat. Amendamentul PSD adoptat vizează şi plagiatul

Comisia de învăţământ din Camera Deputaţilor a dat marţi vot pe legea învăţământului universitar din cadrul legilor educaţiei naţional, adoptând un amendament PSD care prevede, la capitolul plagiat, că nu constituie abateri de la normele de etică diferenţele de concepţie teoretică, experimentală sau practică, erorile materiale de citare, diferenţele de interpretare a datelor, precum şi diferenţele de opinie, transmite news.ro. Proiectele lelgilor educaţiei naţionale urmează să intre la vot în plenul Camerei Deputaţilor, care este primă Cameră sesizată iar ulterior vor merge la Senat, for decizional.

De la 02.05.2023, 14:11
WhatsApp
Amenzi usturătoare pentru cei care vând sau cumpără lucrări de licenţă, masterat sau doctorat. Amendamentul PSD adoptat vizează şi plagiatul

Membrii comisiei au dat raport de adoptare cu amendamente la proiectul de lege privind învăţământul universitar, cu majoritate de voturi. Şase deputaţi au votat împotrivă.

Amendamentul admis prevede că "nu constituie abateri de la normele de etică diferenţele de concepţie teoretică, experimentală sau practică, erorile materiale de citare, diferenţele de interpretare a datelor, precum şi diferenţele de opinie" şi a fost propus de grupul parlamentar PSD. 

"S-au introdus sancţiuni consistente în discuţia de la comisie. Ne dorim să descurajăm fenomenul atât de oferire, cât şi de cumpărare a unor astfel de lucrări. Este absolut necesar ca integritatea tuturor tipurilor de lucrări de finalizare, licenţă, masterat, doctorat să fie asigurată şi de aceea sancţiunile sunt descurajatoare pentru orice tentative de acest tip. De altfel, cred că progresul tehnologic ne va şi ajuta să descoperim mult mai eficient astfel de tentative", a spus Deca la Palatul Parlamentului, întrebată ce părere are despre sancţiunile introduse în lege pentru persoanele interesate să cumpere lucrări de master sau de doctorat, potrivit Agerpres.

Amenzi pentru persoanele care vând sau cumpără lucrări ştiinţifice

Pe acelaşi subiect

Un alt amendament PSD admis prevede că "constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă în cuantum de la 100.000 lei la 200.000 de lei fapta persoanei fizice sau juridice care pune la dispoziţia studenţilor, studenţilor doctoranzi, cursanţilor contra cost, prin internet, prin reţele de socializare sau servicii de comunicare electronică, în scopul însuşirii fără drept a calităţii de autor pentru lucrări ştiinţifice, referate, lucrări pentru examenele de evaluare pe parcurs, precum şi de finalizare a studiilor universitare de licenţă, masterat şi/sau de doctorat".

"Se autorizează Ministerul Comunicaţiilor să identifice şi să oprească imediat funcţionarea site-urilor care promovează oferte de vânzare, vânzarea sau punerea la dispoziţie a persoanelor fizice contra cost a produselor menţionate mai sus. Redeschiderea site-urilor sub orice formă constituie contravenţie şi se sancţionează cu amendă cuprinsă între 300.000 lei şi 600.000 lei", mai arată amendamentul. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

amenzi doctorat licenta
Întrebarea zilei
Dacă aţi putea alege din nou, aţi opta pentru acelaşi loc de muncă?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Peste ce a dat un instalator care făcea reparații într-o vilă. S-a...
Fanatik.ro
Publicat 21.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Lasconi şi Simion, la podcastul comediantului „Micutzu”. „Îmi vine să vă...
Adevărul
Publicat 21.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 22 noiembrie 2024. Racii își pot transforma pasiunile...
CaTine
Publicat 21.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
Uluitor! Încă o țară merge la TAS împotriva României
GSP
Publicat 21.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
Super-armele cerute insistent de Ucraina Occidentului și cum au influențat ele...
libertatea.ro
Publicat 21.11.2024
Coldplay a lansat videoclipul piesei „The Karate Kid”. Formația a colaborat...
ZU
Publicat 21.11.2024
Paste cu broccoli și măsline. Rețetă simplă și hrănitoare
Hello taste
Publicat 21.11.2024
Mononucleoza infecțioasă la copii: cauze, simptome și tratament
Deparinti
Publicat 21.11.2024
Problema numărul 1 a României, în viziunea lui Kelemen Hunor:...
ziare.com
Publicat 21.11.2024
Adamari López a împărtășit detalii picante din relația cu Toni Costa....
Happy
Publicat 21.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Operația cu laser pentru dinți. La ce se folosește în stomatologie
Medicool
Publicat 21.11.2024