Video Legile Educaţiei, aprobate. Admitere diferenţiată la liceu şi schimbări la Bacalaureat
Noile legi ale Educaţiei au fost aprobate. După aproape jumătate de an de dezbateri, și alţi șapte ani de așteptare, varianta Deca a învins. Chiar dacă toţi elevii, părinţii şi profesorii s-au opus, copiii vor avea o admitere diferenţiata la liceu, iar Bacalaureatul va cuprinde mai multe probe.
Admiterea la liceu se va schimba din anul 2027, adică pentru elevii care sunt acum în clasa a patra. Întâi, toţi copiii vor participa la Evaluarea Naţională, apoi va urma un examen separat, pentru cine dorește, la liceu. Liceele cu o concurență mare vor putea organiza un examen propriu doar pentru 60 la sută dintre locuri și cu subiecte făcute de Ministerul Educației. Toate în aceeași zi, și la aceeași oră.
Bacalaureatul va arăta diferit din 2028
Proba încrucișată a profilului e nouă. Cei de la uman vor fi testaţi la matematică, iar cei de la real - vor da examen la istorie. În plus, la BAC vor fi două probe orale pentru limbile străine. Prin urmare, vor fi zece probe: limba Română, scris și oral, proba obligatorie a profilului, proba la alegere pentru elevi, dar și competenţe digitale, pe lângă limba maternă, scris și oral. Cum pot scăpa liceenii de presiunea din vară? Vor putea da toate probele orale și de competenţe în timpul anului.
Prin Legea educaţiei, salariile profesorilor nu se măresc
Promisiunea că un profesor debutant va primi salariul mediu pe economie a fost transferată în responsabilitatea unui alt minister.
Acum, urmează dezbaterea parlamentară în procedura de urgență. Liderii coaliției au promis aprobarea legilor educației până în luna iunie. Doar așa ar putea intră în vigoare din anul școlar următor.
Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰