Antena LIVE

Curs valutar

Consiliul Național al Elevilor cere fiscalizarea meditațiilor: "Nedeclararea unor venituri reprezintă evaziune"

Consiliul Naţional al Elevilor solicită Ministerului Finanţelor, Ministerului Educaţiei, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Justiţiei să ia toate măsurile care se impun pentru a garanta fiscalizarea tuturor meditaţiilor şi sancţionarea contravenţională a cadrelor didactice care nu declară aceste surse de venit.

De la 11.03.2021, 10:09
WhatsApp
Consiliul Naţional al Elevilor solicită ministerelor Finanţelor, Educaţiei, Afacerilor Interne şi Justiţiei să ia măsuri pentru fiscalizarea meditaţiilor Profimedia / imaginie ilustrativă

CNE argumentează că în anul 2019, numărul profesorilor care au declarat faptul că obţin venituri suplimentare din meditaţii a fost de 4135, adică 2,39% din total, ajungând la venituri declarate de peste 35 de milioane de lei. aceasta în condiţiile în care în luna septembrie a anului 2020, un raport al Ministerului Educaţiei şi Cercetării arăta faptul că 47% dintre elevii de clasa a VIII-a şi 42% dintre elevii de clasa a XII-a merg în mod frecvent la activităţi de pregătire suplimentară de tip meditaţii.

”Din punct de vedere legal, conform art. 5, alin. (iv) din OMEN nr. 4831/2018, privind aprobarea codului-cadru de etică al personalului didactic din învăţământul preuniversitar, cadrele didactice au datoria de a interzice orice activităţi care generează corupţie, precum „meditaţiile contra cost cu beneficiarii direcţi ai educaţiei de la formaţiunile de studiu la care este încadrat” .

Din păcate, multe cadre didactice nu respectă această prevedere şi organizează meditaţii cu elevi de la clasă, fapt care generează un vădit conflict de interese. Având în vedere toate aceste date, putem afirma cu certitudine faptul că, în România, meditaţiile reprezintă o adevărată industrie care, de cele mai multe ori, nu este controlată. 

Din acest motiv, Consiliul Naţional al Elevilor solicită Ministerului Finanţelor, Ministerului Educaţiei, Ministerului Afacerilor Interne şi Ministerului Justiţiei să ia toate măsurile care se impun pentru a garanta fiscalizarea tuturor meditaţiilor şi sancţionarea contravenţională a cadrelor didactice care nu declară aceste surse de venit”, afirmă reprezentanţii elevilor într-un comunicat.

Ei invocă şi date conform cărora în 2007, în România, din 1276 de elevi respondenţi,  27% primeau meditaţii, iar un studiu din 2010  releva că industria meditaţiilor costa anual părinţii elevilor din România peste 300 de milioane de euro pe an.

Zece ani mai târziu, în luna septembrie a anului 2020, un raport al Ministerului Educaţiei şi Cercetării arăta faptul că 47% dintre elevii de clasa a VIII-a şi 42% dintre elevii de clasa a XII-a merg în mod frecvent la activităţi de pregătire suplimentară de tip meditaţii. 6% dintre respondenţi desfăşoară aceste activităţi zilnic, în timp ce 16% primesc meditaţii de 2-3 ori pe săptămână.  

Nedeclararea unor venituri reprezintă evaziune fiscală

Potrivit Consiliului Naţional al Elevilor,  în anul 2019, numărul profesorilor care au declarat faptul că obţin venituri suplimentare din meditaţii a fost de 4135, ajungând la venituri declarate de peste 35 de milioane de lei. Raportat la numărul total de 172.600 de cadre didactice care profesează în România la acest moment, procentul celor care au declarat aceste venituri este de 2,39%.  

„În ultimii ani, piaţa meditaţiilor a crescut semnificativ, până în punctul în care a ajuns să fie o adevărată industrie. Nu putem închide ochii în faţa faptelor de corupţie care se petrec în sistemul educaţional. Nedeclararea unor venituri reprezintă evaziune fiscală. Or, dacă dascălii a căror atitudine reprezintă un reper moral pentru generaţii întregi de elevi recurg la astfel de practici, înseamnă că orice speranţă de a avea un sistem educaţional performant, construit pe valori sănătoase, este sortită eşecului. Nu cred că aşa ar trebui să arate lucrurile, dacă ne dorim cu adevărat ca generaţiile viitoare să înţeleagă că noi toţi avem datoria de a respecta legea şi de a ne îndeplini îndatoririle”, a declarat Rareş Voicu, preşedintele Consiliului Naţional al Elevilor. 

Veronica Micu

Absolventă a Şcolii Superioare de Jurnalism (SSJ). A început la "Gardianul", ca reporter de investigaţii, apoi s-a alăturat echipei "Jurnalul Naţional", unde a scris mai bine de 11 ani. A urmat site-ul miscareaderezistenta. ...

elevi meditatii ministerul educatiei profesori
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024