Distracţie şi voie bună la Şcoala de Vară FDVDR. Tabere tematice, concursuri, dar și spectacole în aer liber pentru copii
Fundația Dan Voiculescu pentru dezvoltarea României desfășoară, pe perioada verii, programul Școala de Vară. Ultimul eveniment, din acest weekend, a avut loc în aer liber, iar copiii au învățat despre instrumentele muzicale, au urmărit o piesă de teatru cu păpuși și s-au lăsat transformați în personaje de către artiști.
De Redactia Observator la 15.08.2021, 08:23Evenimentul s-a numit "Distracție cu Nino", iar în cadrul acestuia copiii au învățat notele muzicale și au cântat alături de artiștii Operei Comice pentru Copii.
Prin participarea la programul de vacanță Școala de Vară FDVDR, copiii au șansa să învețe lucruri noi, într-un mod distractiv, să își dezvolte abilitățile și să le exerseze pe cele existente. Atât cei mici, cât şi părinții au asistat și la o piesă de teatru de păpuși susținută de trupa Bibliotecii Metropolitane București, LICURICI.
Tabere tematice, concursuri, dar și spectacole în aer liber
În cadrul Școlii de Vară FDVDR au loc tabere tematice, concursuri, dar și spectacole în aer liber, care stimulează creativitatea copiilor și îi ajută să devină tot mai ingenioși.
Progamul se va desfășura până la începutul lunii septembrie.