Mesajul Andreei, eleva care a luat nota 1 la simulare, dar a fost lăudată de profesori
O elevă de clasa a XI-a din Satu Mare a dat foile goale la simularea la Limba Română şi nu pentru că nu ştia să rezolve subiectele. I s-a părut mult mai interesant să umple şase pagini cu toate nemulţumirile faţă de sistemul românesc de învăţământ.
De Redactia Observator la 02.04.2019, 18:39O elevă de clasa a XI-a din Satu Mare a dat foile goale la simularea la Limba Română şi nu pentru că nu ştia să rezolve subiectele. I s-a părut mult mai interesant să umple şase pagini cu toate nemulţumirile faţă de sistemul românesc de învăţământ.
A primit nota 1, însă ce a scris a fost atât pe placul colegilor, cât şi al profesorilor. Adolescenta de 17 ani nu a ignorat nici subiectele primite, doar că le-a rezolvat pe o ciornă.
ANDREEA VARGA, elevă: Deşi se spune că suntem doar nişte copii, unii dintre noi chiar avem capul pe umeri şi chiar ştim ce vrem pe mai departe.
Pe cele şase pagini, pe care spera ca cineva să aibă răbdarea să le citească până la capăt, eleva a scris tot ce o doare.
ANDREEA VARGA, elevă: Sistemul nostru de învăţământ aplică tot felul de modificări care nu sunt tocmai gândite, nu se pun în balanţă avantajele şi dezavantajele modificărilor pe care vor ei să le facă.
Chiar dacă simularea ei la Limba Română a fost notată cu 1, părinţii tinerei o susţin. Ba chiar, mama a şi postat lucrarea pe Facebook.
Numeroşi elevi, protest la simulări
În doar trei zile, postarea a adunat 4.000 de distribuiri şi sute de comentarii.
ANGELA VARGA, mama elevei: "Mi-a spus că va scrie, dar nu m-am aşteptat la atâtea pagini. A punctat foarte bine lacunele şi lipsurile din actualul sistem de învăţământ".
Imediat după simularea probei scrise la Limba și Literatura română, din 18 martie, Inspectoratul Școlar Satu Mare a publicat un comunicat de presă în care precizeaza că au fost semnalate mai multe situaţii în care elevi din județ au refuzat să răspundă la cerințele formulate de subiecte şi au predat foaia goală.
ALEXANDRA POP, colega Andreei: Susțin în totalitate protestul. Noi nu ar trebui să fim niște experimente în sistemul nostru!
LIVIU ROTARU, Directorul Colegiului Mihai Eminescu din Satu Mare: Mi se pare un mesaj echilibrat, care chiar poate fi luat în considerare! În unele privințe și noi, profesorii, ne exprimăm aceleași nemulțumiri față de programul prea încărcat al elevilor, față de cerințele excesive de memorat.
VICTORIA GOJE, colega Andreei: Eu am dat foaia goală la simularea de Bacalaureat pentru că nu mi s-a părut corect să fim anunţaţi cu câteva ore înainte că la matematică se va da subiectul grilă.
La nivel naţional, protestul elevilor a început în 11 martie, odată cu simularea la Limba Română pentru Evaluarea Națională de clasa a VIII-a.