Elevii protestează faţă de noua structură a anului şcolar
Elevii protestează faţă de structură anului şcolar propusă de Ministerul Educaţiei. Prima zi de şcoală ar trebui să fie 1 septembrie, iar vacanţa de primăvară împărţită în două perioade îi dă peste cap pe copii.
De Mădălina Iacob la 07.01.2020, 21:29Elevii protestează faţă de structură anului şcolar propusă de Ministerul Educaţiei. Prima zi de şcoală ar trebui să fie 1 septembrie, iar vacanţa de primăvară împărţită în două perioade îi dă peste cap pe copii. Asociaţiile cer stabilirea unei date fixe pentru calendarul şcolar, aşa cum se întâmplă în toate statele europene. Majoritatea ţărilor încep cursurile la sfârşitul lunii august sau la începutul lunii septembrie.
Controversa este legată, ca în fiecare an, de prima zi de şcoală. Pe de o parte, operatorii din turism şi părinţii şi-ar dori o dată cât mai târzie din luna septembrie pentru concedii şi programul Litoralul pentru toţi.
Pe de altă parte, specialiştii din Educaţie avertizează că asta ar întârzia şi finalul de an şcolar, iar elevii ar fi nevoiţi să dea examenele în zilele toride de vară.
Alex Rădulescu, Asociaţia Elevilor Bucureşti Ilfov: Considerăm că mult mai indicat este să începem pe 1 septembrie şi să se termine tot pe 1 pentru că aşa nu ar mai exista discrepanţă foarte mare între semestre
Tudor Panait, preşedintele elevilor din Bucureşti: Noi milităm de ceva timp pentru ca acestea să fie fixe, să fie stabilite printr-un ordin de ministru, printr-o lege, pentru ca ele să nu mai poată să fie la mâna semnăturii unui ministru
Altă nemulţumire vine la capitolul vacanţe. Vacanţa intersemestrială reapare în calendar, în luna februarie, iar vacanţa de Paşte este fracţionată în două perioade, în aprilie şi mai, în funcţie de sărbătorile pascale catolice şi ortodoxe.
Iulian Cristache, preşedinte Federaţia Părinţilor: Nu înţelegem de ce trebuie să avem acea perioadă de câteva zile şi elevii iar să revină şi să nu mai aprofundeze absolut deloc. Avem şi această problemă cu împărţirea între semestre
Este o problemă care se repetă periodic în România. Specialiştii în Educaţie avertizează că nu e deloc în beneficiul copiilor. În majoritatea sistemelor educaţionale, anul şcolar începe mai devreme, iar decizia nu se schimbă de la un an la altul.
Marian Stas, expert în Educaţie: Peste Prut, la Chişinău, anul şcolar se termină la sfârşitul lunii mai. Propunerea mea, pe care am testat-o 20 de luni la Harvard, este să începem anul şcolar vineri. E cu flori, cu manuale, toată lumea se pupă, se îmbrăţişează, iar luni începem cu dreptul şcoala
România are cel mai scurt an şcolar din Europa, durează 34 de săptămâni, faţă de alte ţări care numără aproape 200 de zile de şcoală. De exemplu, în Danemarca, Finlanda sau Elveţia elevii merg la cursuri de la sfârşitul verii, iar în Belgia, Spania sau Italia din primele zile ale lunii septembrie.