Geometria în spaţiu i-a pus în încurcatură pe elevi, la Evaluarea Naţională
Geometria în spaţiu i-a pus în încurcatură astazi pe elevii de clasa a opta la Evaluarea Naţională. Pentru trei dintre ei, proba termometrului a fost eliminatorie: au fost trimişi acasă pentru că aveau febră. Alţi patru elevi au fost scoşi din examen pentru că au încercat să copieze. Pentru restul, a mai rămas un singur hop - afişarea rezultatelor, care, pentru prima dată, va fi confidenţială şi se va face în baza unui cod.
De Redactia Observator la 17.06.2020, 21:31- Examenul la matematică, o provocare pentru elevi
- Anul acesta notele vor fi confidențiale
Geometria le-a dat bătăi de cap elevilor care au susţinut proba la Matematică. Pentru a obţine nota 8, subiectele ar fi trebui să fie. acceptabile.
Grațiela Cojocaru, profesor de matematică - Daca au lucrat, se vor descurca. Sunt două subpuncte care vor face diferența.
Diferenţa a făcut-o şi termometrul care dimineaţă a arătat peste 37,3 grade Celsius pentru trei elevi din Sălaj, Timiş şi Vaslui.
Am mâncat îngheţată.
Elevii vor da examenul în sesiunea specială, programată peste două saptșmșni. Ceilalţi sunt aproape în vacanță.
Rezultatele de anul acesta vor fi confidenţiale. Elevii nu vor sti nici ce nota a luat colegul de bancă, de exemplu. Numele și prenumele va fi inlocuit cu un cod pe care copiii l-au primit înainte de examen. Provocarea este acum sa nu piardă bilețelul.
Luni vor veni primele rezultate, iar, de luna viitoare, absolvenţii de clasa a opta se vor putea înscrie şi la liceu. Nu la fel de mare ca la prima probă le-a fost zâmbetul copiilor care au ieșit de la examenul de Matematică astăzi.