Antena LIVE

Curs valutar

Examen de Titularizare 2021. Când se afişează rezultatele pentru cei peste 34.000 de candidaţi

Miercuri, 21 iulie, are loc proba scrisă a concursului național de ocupare a posturilor din învăţământ, numit Titularizare. Peste 34.000 de candidaţi s-au înscris pentru a susţine examenul, fiind disponibile 4.814 posturi didactice/catedre vacante pentru angajare pe perioadă nedeterminată. Rezultatele inițiale la examenul de Titularizare vor fi afișate până pe 27 iulie, iar cele finale, după contestații, pe 3 august 2021, potrivit calendarului Ministerului Educației.

De la 21.07.2021, 10:35
WhatsApp
Titularizare 2021 Mediafax Foto / Alexandru Dobre via Hepta (arhivă)

Cine poate participa la Titularizare

Titularizarea este concursul de angajare în învățământ la care candidații care iau medii peste 7 se pot angaja pe perioadă nedeterminată și cei care iau peste media 5, pe perioadă determinată, dacă există posturi disponibile, scoase la concurs.

La examenul de titularizare pot participa oamenii care au absolvit facultatea, cei care sunt în ultimul an de facultate, precum și cei care au terminat liceul pedagogic (dacă vor să devină învățători/educatori). Pe lângă cursurile de la facultate, mai sunt necesare și modulele pedagogice, care pot fi urmate în paralel cu facultatea sau pot fi urmate după absolvire. Modulele pedagogice sunt două la număr. Primul modul se face, de obicei, în paralel cu anii de licență, și îți oferă posibilitatea de a preda în învățământul primar și la gimnaziu. Al doilea modul se face în paralel cu anii de masterat, iar acesta îți oferă posibilitatea de a preda la liceu.

Reguli la examenul de Titularizare

Pe acelaşi subiect

Potrivit Ministerului Educaţiei, organizarea examenului scris de titularizare, în contextul pandemic actual, se va face cu respectarea condițiilor speciale de distanțare socială și de securitate sanitară, în conformitate cu prevederile documentelor legislative specialle instituite în România, pentru combaterea riscului de infecție cu Coronavirus SARS-CoV-2.

În data de 19 iulie 2021, la avizierul centrului de concurs, s-a afişat lista candidaților înscrişi pentru susținerea lucrării scrise, precum şi repartizarea acestora pe săli. Pe uşa fiecărei săli de concurs se afişează instrucțiunile şi tabele nominale cuprinzând candidații repartizați în respectiva sală şi disciplina la care susțin proba scrisă în cadrul concursului. În fiecare sală de concurs se recomandă să fie repartizați candidați care susțin concursul la cel puțin două discipline diferite.

În toate sălile de multiplicare a subiectelor, în toate sălile de concurs şi în sălile în care îşi desfăşoară activitatea comisia de concurs se instalează camere audio-video de supraveghere, funcționale. Supravegherea audio-video în centrele de concurs se realizează conform prevederilor. Procedurii operaționale privind activitatea de supraveghere audio-video, prin intermediul sistemelor de supraveghere audio-video, în unitățile şcolare din sistemul naţional de învăţământ, pe perioada desfăşurării probelor şi activităților specifice din cadrul examenului național de definitivare în învăţământ și a concursului național de ocupare a posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate în învățământul preuniversitar, sesiunea 2021, nr. 29409/31.05.2021.

Preşedintele comisiei din centrul de concurs are obligația de a verifica, anterior începerii probei scrise, dacă ştampila şi tuşul utilizat pentru ştampilă precum şi dimensiunile etichetelor autocolante pentru sigilarea lucrărilor scrise respectă modelul prevăzut. În situația în care ştampila şi tuşul nu corespund cu modelul din prezenta procedură, preşedintele comisiei din centrul de concurs informează imediat preşedintele comisiei județene/a municipiului Bucureşti de organizare a concursului.

Anterior începerii probei scrise, Preşedintele comisiei din centrul de concurs instruieşte profesorii asistenți, responsabilii de săli cu privire la aplicarea prevederilor prezentei Proceduri.

Rezultate la Titlularizare. Ce urmează după

Rezultatele inițiale vor fi afișate până pe 27 iulie, iar cele finale, după contestații, pe 3 august 2021, potrivit calendarului în lucru la Ministerul Educației. Pe 4 august 2021 se face repartizarea cadrelor didactice angajate pe durata de viabilitate a postului/catedrei care au participat la concursul naţional, sesiunea 2021, conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. a) sau 80 alin. (9), după caz; repartizarea candidaţilor conform prevederilor art. 74 alin. (3), lit. b) sau 80 alin. (9), după caz.

Pe 5 august 2021 – ședință de repartizare, în ordine, a:

Pe 6 august 2021 - reactualizarea listei posturilor didactice/catedrelor vacante/rezervate;

Perioada: 9-23 august 2021 – emiterea și comunicarea deciziilor de repartizare pe post/catedră.

Repartizarea candidaților pe posturile didactice de predare vacante publicate pentru angajare pe perioadă nedeterminată, în ordinea descrescătoare a notelor obținute la proba scrisă, se realizează în ședințe publice sau on-line, organizate de către inspectoratele școlare. Însă nu toți profesorii care iau note peste 7 la titularizare se și angajează, automat. Pe de o parte, concurența pe post face ca cel cu nota cea mai mare să devină titular. De remarcat că tot mai mulți profesori acuză în fiecare an că există directori de școli care ascund ore și nu scot, astfel, posturi la concursul de titularizare, pentru ca prin diverse tertipuri juridice să le păstreze pentru persoane care le sunt apropiate.

Daniel Murărescu

Daniel Murărescu face parte din echipa Observator de decembrie 2016, de la relansarea site-ului, şi este în prezent editor de content. ...

Întrebarea zilei
Aţi terminat cumpărăturile de Crăciun?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Cod galben de ninsori viscolite și vânt puternic. Ce județe sunt vizate de...
Fanatik.ro
Publicat 21.12.2024
Ce fac pentru creierul tău doar 30 de minute de mișcare pe zi
spotmedia.ro
Publicat 18.12.2024
Un judecător a ordonat retragerea la nivel global a unei piese cântate de Adele,...
spotmedia.ro
Publicat 17.12.2024
Mihaela Bilic dezvăluie cum se face piftia de porc, de fapt. Greșeala pe care...
Gandul
Publicat 20.12.2024
Turiști americani fascinați de România: „Noua noastră favorită”. Motivul...
Adevărul
Publicat 21.12.2024
Laura şi Mihai, câştigătorii celui de-al zecelea sezon Mireasa şi ai...
A1
Publicat 20.12.2024
Horoscopul zilei de 21 decembrie 2024. Balanțele petrec timp cu familia. Află ce...
CaTine
Publicat 20.12.2024
Ce aduce noroc la bani în noul an. 5 lucruri pe care să le faci de Revelion
spynews.ro
Publicat 19.12.2024
Dosarul lui Dan Șucu de la CNSAS: „La data de 16.08.1984 a semnat un...
GSP
Publicat 21.12.2024
A dormit pe bănci în parc și mânca resturi, în America, dar a ajuns om de...
Click.ro
Publicat 20.12.2024
Cel mai bun telefon al anului 2024. Ce smartphone a impresionat
Useit
Publicat 20.12.2024
De ce se mănâncă pomana porcului de Ignat deși suntem în Postul Crăciunului
Redacţia.ro
Publicat 20.12.2024
Episodul care a generat conceptul de „terorist” la revoluția din 1989....
libertatea.ro
Publicat 21.12.2024
Topul celor mai apreciate cântece de Crăciun din Marea Britanie. Clasicul „All...
ZU
Publicat 21.12.2024
Cârnați de casă cu usturoi și amestec din carne de porc și vită
Hello taste
Publicat 20.12.2024
Riscurile expunerii prelungite la aer rece: cum să protejezi copiii de hipotermie
Deparinti
Publicat 20.12.2024
Putin, cerere neobișnuită la Pentagon: SUA să facă mutarea în Ucraina,...
ziare.com
Publicat 21.12.2024
Bărbatul care este identic cu faimosul Mert Ramazan Demir. Fanii au rămas...
Happy
Publicat 20.12.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Cum să eviți senzația de balonare după mesele festive. Recomandări pentru o...
Medicool
Publicat 21.12.2024