Grădina Valorilor Românești, bucuria copiilor în ultimele zile de vacanță
Chiar dacă vacanţa se apropie de sfârşit şi o dată cu ea se va încheia şi programul cultural-educaţional de vară al Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, copiii se bucură din plin de ultimele zile în Grădina Valorilor Româneşti.
De Redactia Observator la 29.08.2019, 17:19- Alege ce urmează! Tu eşti liderul! Marcel Ciolacu, candidatul PSD la alegeri, faţă în faţă cu Alessandra Stoicescu de la ora 19:30, la Antena 1
- Alegeri prezidențiale 2024 LIVE TEXT. A început votul în diaspora. Primii români au votat în Noua Zeelandă
Chiar dacă vacanţa se apropie de sfârşit şi o dată cu ea se va încheia şi programul cultural-educaţional de vară al Fundaţiei Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, copiii se bucură din plin de ultimele zile în Grădina Valorilor Româneşti. Activităţile care stimulează dezvoltarea inteligenţei şi creativităţii au fost cele mai apreciate în acest an de către cei mici.
În fiecare zi, în Grădina Valorilor Românești are loc un program variat, relaxant, care contribuie atât la îmbogățirea cunoștințelor, cât și la dezvoltarea abilităților și aptitudinilor copiilor, socializarea într-un grup, dar şi distracție în aer liber.
Încercăm să achiziționam cunoștințe prin desen, joc și cântec, în asa fel încât ei să fie atrași de limba engleză și să nu se plictisească - Dana Vasilescu, profesor Clubul de Excelență
După ce s-au jucat și au cântat în limba lui Shakespeare, cei mici au participat și la prezentarea noii serii în limba engleză pentru copii, Look, de la National Geographic Learning.
Seria Look folosește fotografii și video captivante de la National Geographic, despre oameni și culturi din întreaga lume, povesti autentice și interviuri cu exploratori, toate sunt menite să captiveze elevul, să îi stârnească creativitatea și să îl motiveze să își exprime ideile în limba engleză - Adriana Codilinschi, consilier educațional Fischer International
Cei mici au fost, de asemenea, îndrumați, prin intermediul atelierelor de dezvoltare personală, să-și dezvolte aptitudini precum colaborarea, creativitatea și rezolvarea problemelor și a emoțiilor.
Ii ajută pe copii să se cunoască, să comunice, să învețe să relaționeze, facem și activități legate de emoție, învață despre emoții, să își recunoască propriile emoții - Florentina Negrescu psiholog
Și nu în ultimul rând, atelierul de pictură a fost astfel organizat încât să dezvolte imaginaţia, gândirea, creativitatea şi spontaneitatea, să faciliteze deprinderea unor abilităţi şi tehnici de exprimare artistică, dar și să determine satisfacţia realizării unei lucrări finite şi implicit creşterea încrederii în sine, încurajarea comunicării şi lucrul în echipă.
Proiectul cultural educațional Grădina Valorilor Românești, desfășurat de Fundația Dan Voiculescu pentru Dezvoltarea României, prin Senatul Științific al Copiilor, se va încheia pe 7 septembrie.