Greva profesorilor. Când se întorc elevii la şcoală? Guvernul a chemat din nou sindicatele din Educaţie la negocieri
Greva din Învăţământ continuă pe termen nelimitat. Este anunţul ferm făcut în urmă cu scurt timp de preşedintele Sindicatelor din Educaţie. Marius Nistor a transmis din faţa Guvernului că această formă de protest va continua până când Executivul va veni cu o propunere pe placul profesorilor. Sindicaliştii din Educaţie au fost chemaţi la Guvern pentru negocieri, de la ora 15:00, potrivit informaţiilor Observator.
De Redactia Observator la 23.05.2023, 14:23Marius Nistor, preşedintele Federaţiei Spiru Haret: În acest moment nu există niciun motiv care să îi determine pe colegii noştri să renunțe la această formă de protest. Greva va dura atâta vreme cât colegii noștri hotărăsc acest lucru. Atâta vreme cât este greva gen niciun coleg de al meu care a semnat pentru această formă de protest nu va desfășura niciun fel de activitate, asta implică din start și neincheierea mediilor elevilor.
Avem deja şi primele efecte negative pentru elevi. Evaluarea Naţională pentru clasa a şasea, care trebuia să aibă loc mâine, a fost amânată pentru finalul lunii. Este primul examen afectat de greva generală, iar în funcţie de noile runde de negocieri vom afla ce se va întâmpla şi cu Evaluarea Naţională de la clasa a 8-a, dar şi cu Bacalaureatul. Chiar dacă nu s-au anunţat deocamdată schimbări pentru cele două examene finale, elevii din anii terminali au început să se gândească la o posibilă amânare.
Elevă: Sper să nu se prelungească, sper să nu se amâne nici BAC-ul, sper să şi defilăm, să avem absolvire pentru că toţi am aşteptat acest moment şi ar fi păcat să se amâne cum a fost în situaţia cu pandemia.