Greva profesorilor. Negocieri între sindicaliști și guvernanți la Palatul Victoria chiar în timpul protestelor
După aproape o săptămână de grevă, criza se adânceşte în învăţământ. Profesorii au spus un nu categoric ofertei propuse de Guvern şi au ieşit în stradă la proteste. În ţară, manifestaţiile au luat o întorsătură neaşteptată. La Cluj, o maşină a Guvernului a fost atacată de profesorii furioşi, iar liderii politici Nicolae Ciucă şi Marcel Ciolacu au fost huiduiţi de sindicalişti.
De Florentina Lazăr la 25.05.2023, 18:55Florentina Lazăr, reporter Observator: "Sindicaliștii vor salarii mai mari și par destul de fermi în acest sens. Nu pare că sindicaliștii vor renunța la aceste revendicări deși Guvernul a anunțat în această dimineață oferta pentru sindicatele din educație, acele bonusuri de până la 2.500 de lei primite în două tranșe, majorări salariale pentru personalul nedidactic de 9%. Iată că sindicaliștii sunt nemulțumiți și spun că aceste promisiuni sunt umilitoare. De altfel, aceștia sunt nemulțumiți și pentru că noua lege a salarizării va fi gata la 15 iulie și va fi votată în luna septembrie de către Parlament și va intra în vigoare de la 1 ianuarie 2024. Așadar, va mai dura până când profesorii vor avea salarii mai mari."