Antena LIVE

Curs valutar

Video

La 40 de euro pe lună, avem printre cele mai mici alocaţii UE. Cât primesc copiii din Olanda şi Franţa

Ne luăm gândul de la alocaţii mărite pentru copii. Luna iulie trebuia să aducă o majorare cu 20 de procente, doar că promisiunile din campania electorală s-au dus demult. Aşa că alocaţiile rămân cum sunt.

De la 24.05.2021, 19:57
WhatsApp
Vezi și:

Oficialii recunosc senin că n-au de unde să scoată bani. Aşa că rămânem printre statele cu cele mai mici alocaţii. România dă unui copil doar 7 lei pe zi. 

Andreea Grecu are un băieţel de zece luni. Aşa că lunar primeşte o alocaţie de puţin peste 400 de lei.

Andreea: Într-adevăr sunt puţini, dacă stau să calculez câți bani necesită pentru ingriirea lui, versus câți bani primim, cred că sunt cam puțini. Când se va adauga și creșa și grădinița și școala, deja chiar va fi infimă suma primită de la stat.

De la 1 ianuarie 2021, alocațiile au crescut cu 20 de procente. Toți copiii de până în 2 ani au început să primească 427 de lei, iar cei cu vârste între 2 și 18 ani au primit 214 lei. Acum, de la 1 iulie, ar trebui să fie aplicată o nouă majorare a alocațiilor în așa fel încât copiii de până în 2 ani să primească 485 de lei iar cei între 2 și 18 ani, 243 de lei.

Doar că socoteală de acasă nu se mai potriveşte cu cea din târg, iar guvernanţii s-au trezit că nu mai sunt bani.

Ludovic Orban: Hai să fim cinstiți, nu există resurse să ne mai permitem încă o creștere a alocației în cursul acestui an, dacă vrem să putem să creștem și la anul.

Premierul Florin Cîţu: Este ceea ce avem în buget în acest moment, este un amendament care a trecut în parlament. celelalte propuneri erau propuneri care țin de PSD. Eu mă aștept că membrii coaliției să susțină programul de guvernământ al acestei coaliții.

Legea care prevede o singură creştere în acest an ar trebui să treacă de Camera Deputaţilor, for decizional. Dar chiar şi dacă nu se întâmplă asta, soluţia pentru guvern ar fi o ordonanţă de urgenţă în care să scrie alb pe negru că alocaţiile nu vor creşte.

Localnic: Statul nu oferă nimic. E chiar rușinoasă suma.

Localnic: Să le mărească. Să mai micșoreze un pic salariile lor și să mărească alocațiile copiilor.

România are printre cele mai mici alocaţii din Uniunea Europeană

În timp ce copiii noştri primesc în jur de 40 de euro, cei din Olanda iau şi 316 euro, iar alocaţiile copiilor din Franţa ajung şi la 400 de euro.

Dumitru Costin, preşedinte BNS: Avem un număr impresionant de copii aflați în risc de sărăcie. Circa 1,5 mil de copii. În piața muncii, la maturitate, aceștia utilizează doar 60% din potențial. Sărăcia generează din nou sărăcie.

Diana Certan, preşedinte Coaliţia pentru Educaţie: Orice creșterea a alocației are importanţa ei. Este foarte clar că statul român e depășit de această situație.

Sunt aproximativ 3,6 milioane de copii în România care primesc alocaţii.

Mădălina Chiţac

Mi-am dorit mereu să am locul ăla de muncă “ieșit din tipare”. Îmi plac oamenii și lucrurile palpitante, îmi place imprevizibilul și ineditul. Iar reporteria are din plin așa ceva. ...

alocatii copii europa romania uniunea europeana
Întrebarea zilei
Mergeți duminică la vot?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Ce să pui în butoiul cu varză murată ca să nu se acrească prea tare. Trucul...
Fanatik.ro
Publicat 22.11.2024
Colonel american: Rusia are tot dreptul să atace NATO acum
spotmedia.ro
Publicat 21.11.2024
Culmea birocrației: O fetiță trecută, din greșeală, băiat în certificatul...
spotmedia.ro
Publicat 20.11.2024
Ce se întâmplă cu toți pensionarii din România cu pensii mai mici de 3.000 de...
Gandul
Publicat 21.11.2024
Premieră în bătălia pentru Cotroceni. Sociolog din Elveția: „Candidații...
Adevărul
Publicat 22.11.2024
Ce a transmis fiica Elenei Lasconi după apariția la dezbaterea prezidențială....
A1
Publicat 21.11.2024
Horoscopul zilei de 23 noiembrie 2024. Gemenii primesc vești bune. Află ce se...
CaTine
Publicat 22.11.2024
Bianca Drăgușanu, primele declarații după ce poliția a fost chemată la...
spynews.ro
Publicat 21.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Temperatura ideală pentru centrala termică. La cât să o setezi pentru a nu-ți...
Useit
Publicat 19.11.2024
Care este numele real al lui Culiță Sterp. Ce apare în buletinul lui, de fapt
Redacţia.ro
Publicat 21.11.2024
„Geoană, Ciolacu… Ciucă… George Simion… Și femeia aia, cum o...
libertatea.ro
Publicat 22.11.2024
Selena Gomez își vede viitorul alături de Benny Blanco: „Este cel mai sigur...
ZU
Publicat 22.11.2024
Chec de post cu dovleac copt, foarte aromat și colorat
Hello taste
Publicat 22.11.2024
Au început să intre banii pe cardurile educaționale. Peste 650.000 de părinți...
Deparinti
Publicat 22.11.2024
Amnistia fiscală ratează țintele Guvernului. Câștigurile imaginate...
ziare.com
Publicat 22.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Ce este implantul dentar. Cui i se recomandă și cum se efectuează
Medicool
Publicat 22.11.2024