Antena LIVE

Curs valutar

Video

Medaliații cu aur pleacă din România. Universitățile de top din SUA și Anglia îi așteaptă cu brațele deschise. Reacția ministrului Educației

Olimpicii români câştigă medalie după medalie la concursurile internaţionale de matematică, fizică sau chimie, deşi România nu face nimic pentru ei. Ministrul Educaţiei îi aşteaptă cu flori pe aeroport, însă şcoala privată e cea care îi ajută, pe cei mai mulţi dintre olimpici, să îşi atingă potenţialul. Geniile pleacă din ţară pentru că nu au niciun motiv să rămână aici. România nu poate ţine pasul cu ţările dezvoltate, dar nici nu îşi propune să o facă.

De la 24.07.2022, 12:13
WhatsApp
Vezi și:

Andrei Moldovan: Rezolvarea e foarte scurtă! Luăm două puncte, acestea, demonstrăm că aceste patru puncte sunt conciclice şi ulterior dreapta S1Q1 e paralelă cu CD şi era gata! A durat 15 minute. 

Pentru Andrei, e floare la ureche. Pentru 99% din restul lumii, e o problemă pe care nu ar şti niciodată să o rezolve. Vlad e azi olimpic mondial, tot la matematică. Cifrele şi calculele i-au fost prieteni buni de mic. 

Vlad: Mi se pare interesant deoarece începi de la nişte axiome foarte simple, care se combină. Pentru mine, cel mai interesant domeniu este Teoria numerelor. 

Vlad, Robert, David, Andrei, şi Radu au confirmat toate "calculele" celor cu care îşi antrenează creierul - au obţinut performanţa secolului la Olimpiada Internaţională de Matematică din Oslo. Cu două medalii de aur şi cu patru medalii de argint, echipa României a terminat pe primul loc în Europa şi pe locul 5 mondial. 

Robert Dragomirescu: Am fost foarte bucuros, de dinainte credeam că o să iau aur, dar nu ştiam punctajele complet. 

Radu Lecoiu: Cred că este pasiune în primul rând, talent, sper, şi sper să urmez o carieră în domeniu. 

Performanţa e rodul unei munci asidue. Iar munca e doar a lor şi a celor care îi pregătesc. Asta nu l-a împiedicat, însă, pe ministrul Educaţiei să îi întâmpine pe aeroport, la sosirea în ţară. Probabil că nu i-a fost tocmai uşor ministrului să spună că cinci din șase olimpici internaţionali la matematică şi patru din cinci olimpici internaţionali la Fizică sunt elevii aceluiaşi liceu privat din Bucureşti. 

Hayati Agaoglu, manager ICHB: Munca începe de la clasele a cincea, mai ales olimpici. După o pregătire de șase, șaptge luni, există o selecţie de 40 de elevi. Dacă vin în clasa a noua, îi selectăm dacă au rezultate la olimpiadele naţionale. 

Flavian Georgescu, profesor antrenor olimpici ICHB: Cuvintele "campionii suntem noi" - aş dori să rămână proiectate în subconştientul olimpicilor. În pregătirea cu elevii mei, avem 10 ore pe săptămână, poate chiar 12 în anumite perioade, comparativ cu cinci ore la o şcoală de stat. Este vorba despre o alta adaptare a materiei, sunt elevi care vin la acest liceu special pentru perfomanţă. 

Cât plătesc părinții pentru școlile private

Performanţa vine cu un preţ pe care puţini şi-l permit - un an de studii într-o şcoală privată poate ajunge la 7.000 de euro. Şi asta fără să mai punem la socoteală meditaţiile şi orele de pregătire suplimentară. 

Adrian Dragomirescu, tatăl lui Robert: Munceşte foarte mult, zile în care 6, 7, 8 ore muncește doar la matematică. Eu mi-am dat seama de mic, de la 4 ani că are un talent deosebit la matematică, pentru că îi dadeam tot felul probleme, de matematică şi îmi spunea răspunsul. 

Din păcate pentru România, dragostea pentru ştiinţele exacte nu e singurul lucru pe care îl au în comun tinerii olimpici. 

Andrei: Cred că mă voi duce în Anglia. Cred că la Cambridge. 

Vlad: Aş vrea să fac cercetare, probabil la o universitate din străinătate din Anglia. 

Andrei: Mi-aş dori să plec în America. Aş dori să studiez computer science. 

Robert Dragomirescu: Vreau să studiez în străinătate probabil America. 

Radu Lecoiu: Facultăţile sunt mai bune, curriculumul este competitiv. Olimpicii de la mate, fizică merg toţi în America sau în Anglia. 

Cei mai buni pleacă, puţini sunt cei care se mai întorc. 

Andrei: E foarte diferit programul din America, nu ca în România. Pot să aleg mai multe, nu un domeniu fix, până mă decid. Sunt mai multe oportunităţi. Să merg la o universitate unde toţi copiii sunt de acelaşi nivel şi au participat la multe concursuri şi o să fie foarte buni. 

Flavian Georgescu, profesor: Mă uit cu tristeţe pentru ţară, dar cu bucurie pentru aceşti copii că ajung la facultăţi de top din străinătate. Mi-aş dori ca măcar 10 la sută să rămână în ţară. 

Medaliații cu aur pleacă din România

Sorin Cîmpeanu: Este decizia fiecăruia, este o opţiune. A studia în România este o alternativă viabilă pentru aceşti copii doar în măsura în care universităţile româneşti reuşesc să le creeze acele condiţii şi oportunităţi. 

Flavian Georgescu, profesor: Foarte rar, un copil olimpic la câteva generaţii rămâne în România. 

Şi nici nu ai cum să îi judeci, câtă vreme aici ei nu găsesc ce caută. Nici educaţie, nici infrastructură, nici joburi, nici salarii pe măsura pregătirii lor. 

Hayati Agaoglu, manager ICHB: Sillicon Valley, unde sunt români foarte mulţi, avem mulţi elevi acolo care lucrează la Facebook, la Google. După India, România e pe al doilea loc. 

Pe primele locuri în topul mondial al universităţilor sunt Harvard şi Standford din Statele Unite ale Americii şi Cambridge, din Marea Britanie.

Sorin Cîmpeanu: Este greu să rivalizezi cu universităţi care au buget anual cât întreg bugetul Educaţiei din România. 

România are o singură universitate în top 1000: Babeş Bolyai, din Cluj Napoca, ocupă locul 805. 

Mădălina Iacob

De la prima transmisiune live, la înâlnirea cu Papa Francisc, funeraliile Reginei Elisabeta a doua, încoronarea regelui Charles şi până la ceremonia luminii sfinte din Ierusalim, meseria de jurnalist mă surprinde şi mă învaţă întotdeauna câte ceva. ...

olimpici romania olimpiada ministerul educatiei
Întrebarea zilei
Vei merge la vot în turul 2 al alegerilor prezidențiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Rezultate oficiale vot diasporă – alegeri preşedintele României! Pe cine au...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Secretul succesului suveranistului Călin Georgescu la alegerile prezidențiale....
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Alegeri prezidențiale 2024. Exit-poll, la ora 21.00. Marcel Ciolacu și Elena...
Click.ro
Publicat 24.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
Cine este Călin Georgescu, independentul care l-a învins și pe George...
ziare.com
Publicat 24.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024