O zi suplimentară de vacanţă pentru elevi. În ce condiţii va fi liberă ziua de 23 decembrie
Elevii ar putea primi o zi suplimentară de vacanţă. Decizia aparţine directorilor de şcoli, după ce ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat că oferă posibilitatea unităţilor şcolare să adapteze modul în care se va organiza ziua de 23 decembrie.
De Redactia Observator la 18.12.2021, 15:01Vacanţă de Crăciun este mai scurtă pentru elevi în acest an, pentru ca elevii să poată recupera cele două săptămâni pe care le-au pierdut din cauza pandemiei. Conform ordinului 5.549 din 5 noiembrie 2021, privind structura anului şcolar 2021-2022, elevii ar urma să intre în vacanţă pe 24 decembrie.
Ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu, a declarat însă că oferă posibilitatea şcolilor să decidă ce program vor avea în ziua de 23 decembrie.
"Dată fiind configurația acestui an școlar și provocările pe care acesta le-a adus pentru copii și cadre didactice, Ministerul Educației a decis să ofere posibilitatea unităților școlare să adapteze modul în care se va organiza ziua de 23 decembrie, din punct de vedere didactic.
Astfel, fiecare director de școală va putea hotărî, după consultarea cadrelor didactice, dacă pe 23 decembrie elevii vor desfășura cursuri cu prezență fizică sau dacă activitățile pot fi adaptate astfel încât să răspundă așteptărilor în contextul particular al sărbătorilor, în care activitățile de învățare să se poată organiza de manieră nonformală și informală, eventual printr-un proiect pe o temă care să implice întreaga familie și care să fie prezentat ulterior colegilor, după vacanța de sărbători.
Am luat această decizie atât pentru a veni în întâmpinarea dorinței copiilor și părinților de a dedica această zi pregătirilor pentru Ajunul Crăciunului, cât și în spiritul descentralizării promovate în acest an de Ministerul Educației, astfel încât unitățile de învățământ să poată adapta mai eficient activitățile lor așteptărilor și nevoilor societății", a declarat Sorin Cîmpeanu.
Când se reiau cursurile după vacanţa de iarnă
Vacanţa de iarnă va avea loc între 24 decembrie 2021 şi 2 ianuarie 2022 pentru elevii din învăţământul gimnazial, liceal, profesional şi postliceal.
Elevii din învăţământul preşcolar şi primar vor mai sta însă acasă câteva zile suplimentare, vacanţa pentru ei fiind prelungită până pe 7 ianuarie 2022.
Semestrul al II-lea (17 ianuarie 2022 - 10 iunie 2022)
- [Cursuri] 17 ianuarie 2022 - 14 aprilie 2022
- [Vacanța de primăvară] 15 aprilie 2022 - 1 mai 2022
- [Cursuri] 2 mai 2022 - 10 iunie 2022
- [Vacanța de vară] 11 iunie 2022 - până la data din septembrie 2022 la care vor începe cursurile anului școlar 2022 - 2023.
Pentru clasele a VIII-a, anul școlar are 33 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 3 iunie 2022, în timp ce pentru clasele din învățământul liceal - filiera tehnologică (exceptând clasele terminale anterior menționate), respectiv pentru clasele din învățământul profesional, anul școlar are 37 de săptămâni de cursuri.