Antena LIVE

Observator Update, 15 septembrie, ora 11:00: Profesori și elevi nemulțumiți de condițiile de la școală

#ObservatorUpdate: Informațiile orei 11:00 despre deschiderea școlilor în România, transmise de Mădălina Iacob.

De la 15.09.2020, 11:20

De azi au început și orele propriu-zis. În peste 5 mii de școli înseamnă scenariul hibrid sau roșu. Deci și online. Că să fie trecuți prezent la ore, elevii trebuie să se logheze pe platforma pe care susțin cursurile de fiecare dată. Și nu doar la începutul zilei.

La matematică, o logare, la română, altă întregistrare și tot așa. Dacă nu vor să primească absent la școală. Copiilor care stau acasă le trebuie o camera web, sau un laptop sau tabletă cu camera și microfon bun.

Și e doar începutul, spun profesorii, care s-au plâns de conectarea și deconectarea din sistemul hibrid. Cele 80 de mii de tablete pe care Ministerul Educaţiei a reuşit să le achiziţioneze abia ieri au plecat spre copiii. 

Multe școli din țară și-au început activitatea cu pauză. În decurs de câteva ore, au fost nevoite să între în scenariul roșu, din cauza unor, profesori sau elevi, care au fost testați pozitiv la coronavirus. 

La o școală din sectorul 2 al Capitalei, un copil a fost dus la școală ieri, deși tatăl acestuia era confirmat pozitiv, deci copilul ar fi trebuit să fie în izolare. De altfel, 7 unități din București au înregistrat cazuri de îmbolnăvire. 

Patru tineri de la liceul militar din albă iulia au fost motivul pentru care alți 40 de colegi au intrat în carantină. 

Alți 5 profesori din Olt au fost testați pozitiv înainte să înceapă școală. Și nu sunt singurii. 

Ți-a plăcut acest articol?

15 septembrie deschidere scoala elevi pandemie septembrie madalina iacob
Întrebarea zilei
Drumul spre casă din vacanţă. Amânaţi întoarcerea pentru a evita aglomeraţia?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
I se spune “a doua Coreea de Nord”. Țara aflată sub sărăcie și dictatură...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Locul din România unde se găsește cea mai pură apă. Se află la trei ore de...
Fanatik.ro
Publicat 05.05.2024
Ce este suveranitatea emoțională, calitatea care îi ajută pe oameni să fie...
spotmedia.ro
Publicat 05.05.2024
Orașul din România în care este cel mai frig. Meteorologii Accuweather anunță...
Gandul
Publicat 05.05.2024
Cum să bem corect apă pentru a ne hidrata corespunzător. Sfaturile unui medic...
Adevărul
Publicat 05.05.2024
Ce a putut să găsească un tâmplar atunci când a dărâmat un perete în...
A1
Publicat 01.05.2024
Horoscopul zilei de 6 mai 2024. Berbecii sunt îndemnați că meargă mai departe....
CaTine
Publicat 05.05.2024
Ele sunt fetița de patru ani și bunica ei, care au murit în Călărași, după...
spynews.ro
Publicat 03.05.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Eroul român care a lansat celebra deviză „Pe aici nu se trece!”. Povestea...
Click.ro
Publicat 01.05.2024
Rutina zilnică a lui Elon Musk. Ce face miliardarul după ce își începe...
Useit
Publicat 06.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Politicianul care a schimbat cinci partide în zece ani. Plutonul candidaților...
libertatea.ro
Publicat 03.05.2024
Doja Cat a purtat o ținută îndrăzneață la o cină în New York....
ZU
Publicat 03.05.2024
Ouă umplute cu cremă de sfeclă roșie, cu hrean și nuci sau fistic
Hello taste
Publicat 03.05.2024
Deshidratarea la copiii mici: cum se manifestă și ce poți face
Deparinti
Publicat 03.05.2024
Noul drog care face ravagii în România. Specialiști: „Provoacă...
ziare.com
Publicat 04.05.2024
Luis Fonsi nu-și mai dorește să vorbească despre fosta căsnicie cu Adamari...
Happy
Publicat 03.05.2024
Pancreatita acută, un pericol după mesele copioase de sărbători. Simptome,...
Medicool
Publicat 05.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024