"Parentingul cu blândeţe", modul sănătos de educare a copilului

"Parentingul cu blândeţe", modul sănătos de educare a copilului, este varianta pe care merg din ce în ce mai mulţi părinţi.

• ANIMAŢIE. Imagini apocaliptice chiar în ziua de Paşte: Natura s-a dezlănţuit cu furie şi a măturat totul în cale în mai multe localităţi din ţară

"Parentingul cu blândeţe", modul sănătos de educare a copilului, este varianta pe care merg din ce în ce mai mulţi părinţi. 

Francesca Simionescu, a stat de vorbă cu nişte psihologi şi a făcut un rezumat al acestui nou concept de educare a copiilor, iar mai multe detalii despre acest subiect aflaţi într-un material prezentat în Observatorul orei 12. 

Mirela Horumbă, psiholog: Oarecum, parentigul cu blândeţe a venit ca o reacţie la violenţa cu care era confundată educaţia. Cuvântul blândeţe introduce şi o altă păcăleală de multe ori pentru că noi confundăm bândeţea cu permisivitatea. Este vorba de blândeţe emoţională, nu de a lăsa copilul să facă ce vrea. Când spunem parenting cu blândeţe de fapt spunem o autoritate parentala cu regului, cu limite, cu disciplină, doar că fără ţipete, fără bătaie şi fără violenţă.

Teoria este simplă. Părinţii se încurcă însă la partea practică.

Mamă: Eu nu prea reuşesc să le aplic, am tot studiat, am tot citit dar nu reuşesc. E în funcţie şi de starea mea emoţională, spirituală, fizică şi aşa mai departe. Mâine, e altă poveste.

Mamă: Nu sunt pentru bătaie, încerc să gestionez situaţia cu calm dar îmi este foarte greu. Am observat că el reacţionează din păcate atunci când ridic tonul. Dar mai mult cred că din teamă. Bine nu teama că nu vă gândiţi că îmi bat copilul. Am fost copil pe vremea comunismului şi ştiu ce înseamnă pedeapsa şi stai la colţ şi ciuf, nu sunt pentru asta. Dar am observat că şi aplicând o metodă calmă, o voce joasă, explicându-i îmi spune nu, nu vreau. E la momentul cu "de ce-uri", ei, dacă ridic tonul, se cam execută din păcate.

Şi sunt câteva reguli de clare:

Mirela Horumbă, psiholog: În primul rând, să înţelegem că adultul este cel care creează structura emoţională a relaţiei într-o familie. Mă refer doar la maniera în care îi dăm feedback copilului, nu despre felul în care îl etichetăm,adică să renunţăm la etichete. Cea de a doua, e important să facem diferenţa între copil, persoană fizică, şi comportamentul lui. Cea de a treia regulă şi extrem de importantă este să învăţăm să ne luăm timp liber şi pentru noi ca părinţi. Pentru că mulţi părinţi pe care i-am întâlnit în activitatea mea au imopresia că parentingul înseamnă să îl pui pe copil ca pe un piedestal şi pe tine ca părinte să te anulezi. Cea de apatra pe care as putea sa o recomand: avem nevoie de structură, avem nevoie de limite, avem nevoie de reguli. Copiii nu se cresc singuri. Cea de a cincea dar nu cea din urmă ar fi să învăţăm că timpul de calitate şi relaţia de calitate în parentingul cu blândeţe înseamnă ca şi mie, părinte, să imi fie bine cu tine, dar şi ţie, copil, să îţi fie bine cu mine.

Bogdana Păcurari, psiholog: Un copil care nu primeşte limite acasă, care nu învaţă ce înseamnă limite sănătoase, calde dar cu fermitate puse, el nu va avea repere în viaţă, nu va şti să se ghideze, să se adapteze la viaţa socială. Aceste limite sunt foarte importante şi pe asta se bazează conceptul de educaţie cu blândeţe. Adică educaţie, adică sprijin, adică disciplină, adică ghidaj.cu blândeţe! Adică, lipsit de agresivitate şi cu conştientizearea propriilor emoţii şi a propriilor trăiri.

Specialiştii recunosc faptul că ceeea ce funcţionează în cazul unui copil, poate să nu dea roade în cazul altuia. Aşa că tot părintele ia decizia pe care o simte drept cea mai bună pentru educarea copilului lui.

Totuşi, dacă simte că nu se descură, oricând poate cere ajutor specializat. Un lucru este cert. Educaţia din primii ani de viaţă joacă un rol extrem de important în viaţa viitorului adult.