Profesorii se pensionează mai devreme de teama coronavirusului
În contextul în care spitalelele sunt pline de pacienţi cu COVID-19, iar medicii fac faţă cu greu avalanşei de cazuri, cei care sunt în grupele de risc preferă să se pensioneze mai devreme.
De Redactia Observator la 02.09.2020, 17:37- Alegerile locale vin cu un stres în plus pentru dascăli.
- Şcolile vor fi transformate în secţii de vot, iar riscul de contaminare va fi şi mai mare cred oamenii.
Este şi cazul a zeci de profesori din Gorj care au decis să rămână acasă în această toamnă. Se tem că vârsta şi afecţiunile de care suferă îi fac vulnerabili în faţa noului coronavirus, mai ales că, spun ei, există riscul ca şcolile să se transforme în bombe epidemiologice.
Înainte să sune clopoţelul, se numără cererile de pensionare. La Târgu Jiu, numai săptămâna trecută, trei dascăli au solicitat să iasă la pensie. Unul dintre ei, anticipat.
Constantin Huică, lider de sindicat: Vom fi expuşi îmbolnăvirii. Atât noi, cât şi copiii. Riscăm ca să transformăm şcolile în bombe epidemiologice. Multe cadre didactice dintre cele care au cerut iniţial prelungirea activităţii, să iasă la pensie, şi sunt cadre didactice care dejaşi-au depus cerere de pensionare anticipată Sunt profesori care suferă de diverse afecţiuni, diverse boli, şi e normal că se feresc şi le este teamă.
Însă cereri de pensionare vin din tot judeţul. Ion Sanda a predat matematică timp de 45 de ani la o şcoală din Motru.
După ce a pregătit generaţii întregi de elevi a hotărât să plece de la catedră, deşi mai putea rămâne la şcoală. Face acest pas cu inima strânsă, dar se teme şi de noul coronavirus.
Suferă însă de diabet şi asta îl face vulnerabil în faţa noului virus.
Ion Sanda, profesor pensionat: Respect toate regulile. Am în maşină dezinfectat, am sute de măşti. Dacă e, ferească Dumnezeu, o dau şi la altul, fac rău şi la altul. Mi-e frică şi o iau ca atare. Am înţeles fenomenul mutaţiile care au avut loc
Reporter: Aveţi şi o afecţiune care vă dă emoţii, pe care trebuie să o ţineţi în frâu
Ion Sanda, profesor pensionat: Da, diabet, dar îl ţin. Şi asta, cu atât mai mult
Până acum, la Inspectoratul Şcolar Gorj au fost înregistrate 25 de solicitări de pensionare semnate de profesori care ar mai fi avut dreptul să mai rămână în faţa elevilor.
Dana Constantinescu, purtăt. de cuv. al ISJ Gorj: Avem un număr de 25 de dascăli care au solicitat pensionarea. Nu vor să fie expuşi, având o vârstă, la acest virus.
Alegerile locale vin cu un stres în plus pentru dascăli. Şcolile vor fi transformate în secţii de vot, iar riscul de contaminare va fi şi mai mare cred oamenii. Aşă că unii profesori din Gorj chiar i-au propus ministrului Educaţiei să amâne începerea noului an şcolar, iar elevii să vină la cursuri odată cu studenţii, de la 1 octombrie.