Antena LIVE

Curs valutar

Proiectul "Școala online", contestat de profesori, părinți și elevi

Şcoala online a devenit obligatorie. Dar imposibil de pus în practică. Decizia Ministerului Educaţiei a nemulţumit deopotrivă elevii, profesorii şi părinţii.

De la 23.04.2020, 21:08
WhatsApp
Vezi și:

Echipa Observator a făcut un experiment pentru a arăta exact care sunt slăbiciunile unei soluţii rupte de realitatea românească.

"Domnule profesor, le-am adunat pe colegele mele din secție ca să ne arătați ce înseamnă de fapt o lecție online", spune Mădălina Iacob.

Răspunsul vine imediat: "Deja ați văzut problemele tehnice de început. Ne conectăm greu, se pierde semnalul".

Aşa arată o lecţie de matematică online. Şi chiar dacă este un experiment, nimic nu a fost regizat.

O tabletă sau o tablă pe care se poate desena poate ar salva situaţia. Altfel, funcţiile sunt greu de înţeles. Şi lista de plângeri a profesorilor este mult mai lungă.

Adrian Enache, profesor de matematică: Am intrat pe imagine, dar de regulă nu folosesc imaginea. Nu vreau să se vadă ce e în casă, nu vreau să fiu înregistrat în momentul când predau. Nu vreau să apară pe internet lecția. E vorba de drepturi de autor, de imagine. Dacă ai și 100 și ceva de elevi, cum le corectezi temele tuturor? Nu poți să faci învățământ unu la unu.

Deocamdată, Ministrul Educaţiei, Monica Anisie, a trimis instrucţiuni clare prin care a impus obligativitatea cursurilor online.

Claudia Chiru, învățătoare: Profesorii sunt intelctuali, sunt oameni care se preocupă. Nu putem să așteptăm să ne spună cineva și nici să nu facem nimic. Și dacă nu simți dorința de a face nimic, înseamnă că nu e locul tău la catedră, nu ești ceea ce trebuie să fii. Asta e marea noastră problemă, nu ne mai putem ascunde după deget.

Cei mai mulţi elevi confirmă că teleşcoala nu este o soluţie eficientă.

Antonia Pop, președintele Consiliului elevilor din România: Are o perspectivă profund discriminatorie pentru cei care nu au acces la resurse. Ministerul Educaţiei nu are o strategie dublată de finanțare, să nu mai spunem că a venit și rectificare bugetară de unde nu a venit nici măcar un leu pentru învățământul preuniversitar.

Monica Anisie, ministrul Educației: Am precizat că și școlile pot oferi în custodie elevilor care nu au acces la tablete, la un telefon. Pot da, dacă au resursele necesare, din inventarul școlii către elevi anumite tablete.

Antonia Pop, președintele Consiliului elevilor din România: Dacă ar fi vrut să se cumpere tablete, s-ar fi făcut până acum. Au trecut șase săptămâni.

Sunt cuvinte prea mari pentru unii dintre copiii care nu au nici măcar curent electric acasă.

Sunt sate în România, cum este Carvăn, din județul Constanța, unde oamenii trebuie să urce pe un deal ca să aibă semnal. De internet nici nu poate fi vorba, iar copiii au rupt complet legătura cu școala pentru că nu îi pot suna.

Nicușor Crețu este cel mai bun exemplu. Un băiat de 14 ani din Lipnița care nu vrea să renunte la şcoală, dar nu are de ales. Ştie ce înseamnă internetul doar de la orele de informatică. I-a transmis ministrului Educaţiei că are nevoie şi de cărţi şi de conexiune la internet ca să nu piardă lecţiile.

Nicușor Crețu, elev: M-a întrebat dacă îmi trebuie tabletă. Eu am zis că da și ea a zis că în câteva zile o să facă posibil.

Până atunci, învaţă pentru examen aşa cum poate. La fel cum fac sute de mii de elevi din ţara noastră care vor putea relua materia abia după ce se vor întoarce în bănci. Cu măşti pe faţă şi mănuşi. 

Redactia Observator

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie. ...

educatie ministru scoala internet lectie elev
Întrebarea zilei
Aţi decis cu cine votaţi în primul tur la alegerile prezidenţiale?

DA

NU

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Stiri Sportive Citește și
Gigi Becali a ieșit la vot și i-a făcut praf pe contracandidații lui George...
Fanatik.ro
Publicat 24.11.2024
Fețe, fețe la prezidențiale – Imagini inedite cu candidații la vot (Galerie...
spotmedia.ro
Publicat 24.11.2024
Nu vă lăsați mințiți
spotmedia.ro
Publicat 23.11.2024
Meteorologii Accuweather anunță 3 zile consecutive de ninsori și viscol în...
Gandul
Publicat 24.11.2024
Cum ne sărăcește statul doar ca să-și astupe propria incompetență. Profesor...
Adevărul
Publicat 24.11.2024
De ce Carmen Iohannis nu a votat alături de soțul său, Klaus Iohannis, la...
A1
Publicat 24.11.2024
Horoscopul zilei de 25 noiembrie 2024. Peștii sunt perfecționiști. Află ce se...
CaTine
Publicat 24.11.2024
Andrei Rotaru și Cristina, femeia pe care a părăsit-o pentru ispita Diandra, au...
spynews.ro
Publicat 22.11.2024
S-au aliat OFICIAL cu Kosovo împotriva României în războiul de la TAS:...
GSP
Publicat 22.11.2024
Clădirea emblematică din București, demolată. Palatul impunător a fost...
Click.ro
Publicat 21.11.2024
Cel mai sănătos fruct din lume. Are un scor nutrițional de 96 din 100
Useit
Publicat 24.11.2024
Doliu în lumea artistică din România! Artistul a suferit un infarct înaintea...
Redacţia.ro
Publicat 23.11.2024
Ce așteptări au românii de la noul președinte al țării: „O viață mai...
libertatea.ro
Publicat 24.11.2024
Cher a vorbit despre singurul bărbat care s-a despărțit de ea: „Am fost...
ZU
Publicat 24.11.2024
Biscuiți cu dovleac copt și ciocolată, plini de savoare și culoare
Hello taste
Publicat 24.11.2024
6 sfaturi pentru a reduce timpul petrecut de copii în fața ecranului
Deparinti
Publicat 24.11.2024
România, înspre recesiune. De ce au ajuns previziunile economice să...
ziare.com
Publicat 23.11.2024
Cine pleacă din distribuția seriei Golden Boy – Dragoste rebelă. Este vorba...
Happy
Publicat 22.11.2024
Nouria Nouri, fosta soție a lui Daniel Iordăchioaie, și-a cunoscut actualul...
DIVA
Publicat 23.09.2024
Lipsa de fier: simptome care trebuie să-ți dea de gândit
Medicool
Publicat 24.11.2024