Antena Meniu Search
x

Curs valutar

Video Cât îi costă pe părinţi şcoala "gratuită" din România. Costurile s-au triplat în ultimii 7 ani

Educația gratuită în România, tot mai scumpă pentru părinți. Un studiu recent arată că, în realitate, școala costă aproape 10.000 de lei pe an pentru fiecare copil. Meditațiile, after-school-ul, tehnologia și rechizitele împovărează bugetele familiilor, iar cheltuielile cresc pe măsură ce elevii înaintează în vârstă.

de Redactia Observator

la 19.03.2025 , 13:51

Potrivit unui studiu, educaţia gratuită pentru un elev costă pe an în jurul sumei de 9.818 lei. Este suma pe care părinţii sunt nevoiţi să o plătească an de an pentru ca cei mici să aibă acces la o învăţătură de calitate. Costuri care s-au triplat în ultimii 7 ani, după cum arată sondajul Salvaţi Copiii.

Faţă de 2021, cheltuielile au crescut cu peste 3.000 de lei. Adică mai mult decât un salariu minim. 

Cei mai mulţi bani se duc pe meditaţii - peste 6 mii de lei anual, de trei ori mai mult decât în 2021. Costul lunar al meditațiilor este de aproximativ 1.000 de lei iar un copil face, de regulă, meditații la două materii. Şi After School-ul a devenit o necesitate la fel de costisitoare - aproape 7.000 de lei pe an. 

Vezi și

În topul celor mai mari costuri mai avem tabletele şi laptopurile care ne duc la aproape 3 mii de lei pe an, pe care, da, nu toţi copiii le deţin. În schimb, cu toţii au nevoie de alimente, transport şi rechizite, care, toate, mai adaugă la costurile anuale alţi peste 3.000 de lei. 

Şi dacă tragem linie, vedem că "gratuit" este un cuvânt extrem de scump pentru educaţia din România. Iar costurile cresc odată cu copilul. Aşa că, atunci când ajunge la liceu, cheltuielile sar de 12 mii de lei pe an. 

Redactia Observator Like

Observator  - Despre oameni, știrile așa cum trebuie să fie.

Înapoi la Homepage
Comentarii


Întrebarea zilei
Obişnuiţi să daţi mai departe cadourile primite care nu vă plac?
Observator » Educaţie » Cât îi costă pe părinţi şcoala "gratuită" din România. Costurile s-au triplat în ultimii 7 ani