Rata de promovare la Evaluarea Naţională le pune probleme elevilor din Iaşi: Absolvenţi mulţi, locuri puţine în licee
Absolvenţi mulţi de clasa a opta, locuri puţine în licee! Este situaţia cu care se confruntă adolescenţii din municipiul Iaşi care vor să se înscrie la liceu.
De Clara Mihociu la 15.07.2021, 08:31Pe de-o parte vorbim despre nişte cifre care ar trebui să ne bucure - o prezenţă foarte mare la Evaluarea Naţională, la nivelul judeţului Iaşi, de aproape 93% şi în acelaşi timp de o rată foarte mare de promovare, de elevi care au obţinut peste cinci, adică aproape 80% dintre cei care au susţinut acest examen. Doar că acum apare următorul fenomen - numărul elevilor care au obţinut o notă peste cinci şi pot să aplice la un liceu din oraş sau judeţ este mai mare decât numărul efectiv de locuri disponibile.
Dacă elevii nu completează într-o ordine foarte bună opţiunile pentru liceu, ţinând cont de media de anul trecut, dar şi de prima alegere de liceu, există posibilitatea să ajungă la o şcoală profesională chiar dacă au completat mai multe opţiuni pentru liceu.