Antena LIVE

Reguli pentru Bacalaureat 2020. Cel mult 10 elevi în clasă, copiilor li se va lua temperatura la intrarea în școală

Condiții speciale la examenul de Bacalaureat din acest an. Într-o sală de clasă vor fi cel mult 10 elevi, dar și un cadru medical, iar candidaților li se va lua temperatura la intrarea în școală.

De la 22.05.2020, 13:31
Reguli pentru Bacalaureat 2020. Cel mult 10 elevi în clasă, copiilor li se va lua temperatura la intrarea în școală Profimedia / imaginie ilustratuvă

Examenul de Bacalaureat 2020, sesiunea de vară, se va susține în săli de clasă în care vor fi cel mult 10 elevi, care se vor afla la circa 2 metri distanţă unul de altul.

Când ajung la școală, candidaților li se va lua temperatura, care nu trebuie să fie mai mare de 37 de grade Celsius, transmite Mediafax.

În plus, elevii vor fi obligati să poarte masca în timpul examenelor, iar în fiecare sală de clasă își va face simțită prezența un cadru medical.

Bacalaureat 2020. Probele orale s-au anulat

Probele orale de la Bacalaureat 2020 s-au anulat, acestea urmând să fie echivalate conform metodologiei elaborate de ministerul Educației. 

Astfel, prin anularea probelor de competențe decisă ieri de către Guvern prin Ordonanță de Urgență, examenul de Bacalaureat 2020 se va susține doar pentru probele scrise.

"Probele de evaluare a competențelor lingvistice și digitale se echivalează/recunosc conform metodologiei elaborate de Ministerul Educației și Cercetării, în termen de 15 zile de la intrarea în vigoare a ordonanței de urgență.

Pentru anul școlar 2019-2020, probele de evaluare a competențelor lingvistice de comunicare orală în limba română, în limba maternă, dar și într-o limbă de circulaţie internaţională, precum și probele de evaluare a competenţelor digitale se echivalează/se recunosc conform metodologiei aprobate prin ordin al ministrului educației și cercetării", se arată într-un comunicat publicat pe site-ul ministerului Educației și Cercetării.

Calendar Bacalaureat 2020

Probele scrise la Bacalaureat 2020 vor avea următoarea desfășurare:

22 iunie 2020 - Limba și literatura română – proba Ea) – examen scris

23 iunie 2020 - Limba și literatura maternă – proba Eb) – examen scris

24 iunie 2020 - Proba obligatorie a profilului – proba Ec) – examen scris

Examen la Matematică – pentru absolvenții claselor de liceu cu profil real din filiera teoretică, pentru cei care au terminat filiera tehnologică și pentru absolvenții de la profilul militar și profilul pedagogic – specializarea învățători-educatoare, din filiera vocațională

Examen la Istorie – pentru absolvenții de la profilul umanist din filiera teoretică și pentru toate profilurile și specializările din filiera vocațională, cu excepția celor de mai sus

25 iunie 2020 - Proba la alegere a profilului și specializării – proba Ed) – examen scris.

Elevii confirmați pozitiv „COVID-19” susțin probele examenului național de bacalaureat 2020, conform unei proceduri speciale elaborate de Ministerul Educației și Cercetării.

Citește și:
Exclusiv! Calendar Admitere liceu 2020. Înscrierile pentru repartizarea computerizată se vor face online - propunere
Calendarul pentru Evaluarea Națională 2020, propus spre aprobare. Înscrierile încep pe 2 iunie

Ți-a plăcut acest articol?

bacalaureat 2020
Întrebarea zilei
Preferaţi ca pentru masa de Paşte să preparaţi cât mai multe produse în casă, pentru a evita E-urile?

Da

Nu

*după apăsarea butonului "Votează" pagina se va reîncărca pentru afișarea rezultatelor

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News şi WhatsApp! 📰

Facebook WhatsApp LinkedIn Twitter Email
Stiri Sportive Citește și
Secretul din alimentația lui Ion Iliescu. Fostul președinte i-a uimit pe toți...
Fanatik.ro
Publicat 02.05.2024
Secretul japonezilor pentru o memorie longevivă. Fructul banal pe care aceștia...
Fanatik.ro
Publicat 30.04.2024
Catastrofa care a contribuit la căderea civilizației mayașe – studiu
spotmedia.ro
Publicat 29.04.2024
HOROSCOP FINANCIAR Mai 2024: Zodiile care vor face avere și zodiile care riscă...
Gandul
Publicat 02.05.2024
Cu generații în urmă românii stăteau la cozi pentru mâncare. Acum, stau alții
Adevărul
Publicat 02.05.2024
O nouă eliminare la Chefi la cuțite! Ce concurent a părăsit competiția:...
A1
Publicat 30.04.2024
Horoscopul zilei de 3 mai 2024. Berbecii trebuie să facă pace cu trecutul. Află...
CaTine
Publicat 02.05.2024
Papanași sănătoși cu fulgi de ovăz. Rețeta cu smântână și dulceață...
spynews.ro
Publicat 26.04.2024
„Eram pedepsită constant”. Teodora Stoica spune cum a fost adolescența ei,...
GSP
Publicat 30.04.2024
Companiile aeriene au introdus o nouă regulă! Însoțitorii de bord nu vor primi...
Click.ro
Publicat 30.04.2024
Directoarea Twitter care dormea pe jos să-l susțină pe Elon Musk a ajuns la...
Useit
Publicat 01.05.2024
1 mai pe litoral 2024! Marile festivaluri și concerte ce deschid noul sezon estival
Money.ro
Publicat 23.04.2024
Tradiții și obiceiuri în Joia Mare. Ce este interzis să faci astăzi când...
Redacţia.ro
Publicat 02.05.2024
Medicul român care și-a ucis amanta și l-a rănit grav pe soțul femeii va fi...
libertatea.ro
Publicat 02.05.2024
Billie Eilish a anunțat turneul „Hit Me Hard and Soft”. Seria de spectacole...
ZU
Publicat 01.05.2024
Ciorbă de miel cu lobodă. Rețetă delicioasă pentru masa de Paște
Hello taste
Publicat 02.05.2024
Simptomele sarcinii: 10 semne timpurii că ești însărcinată
Deparinti
Publicat 30.04.2024
O româncă vrea să afle unde lucrează cei care stau la cafenea luni la ora...
ziare.com
Publicat 30.04.2024
Melisa Döngel, dezvăluiri despre rolul vieții. Ce stea de cinema visează să...
Happy
Publicat 01.05.2024
Ce este tiroidita autoimună. Cum se identifică și cum o poți controla
Medicool
Publicat 01.05.2024
Florinel Coman l-a contactat pe Gigi Becali cu o cerere inadmisibilă! "Eşti...
orangesport.ro
Publicat 28.04.2024